Terapia dorintei de Martha C. NUSSBAUM
- Cod produs:CT_0840
- Autor: Martha C. NUSSBAUM
- Editura: Humanitas
-
97,00 lei
DESCRIERE
Martha C. NUSSBAUM
Terapia dorintei – Teorie si practica in etica elenistica
HUMANITAS, 2023
Cu o noua Introducere a autoarei, Martha C. NUSSBAUM
Traducere din engleza de S.G. DRAGAN
Extras/ Introducere la editia din 2009 (p. 11)
Am incercat sa arat in cartea de fata ca ganditorii elenistici erau profund preocupati de calitatea si subtilitatea argumentelor, atitudine ce rezona deplin cu modul in care-si intelegeau agenda terapeutica. (In cele ce urmeaza las deoparte scepticismul, ca pe un caz special, dupa cum vor vedea cititorii in capitolul 8.) Cand spui ca filozofia ar trebui sa fie terapeutica nu afirmi ca ar trebui sa-si subordoneze crezurile altor etaloane (de pilda, prosperitatea, calmul); ci afirmi ca lucrurile bune la care nazuiesti (prosperitatea, calmul) pot fi obtinute numai cultivand de-a lungul intregii vieti arta argumentarii. Alte figuri din campul culturii – prezicatori, magicieni, astrologi, politicieni – pretind cu totii ca pot oferi cele dorite de oameni fara a le cere acestora sa gandeasca si sa argumenteze critic. Pe cand filozofii spun: nu, ci doar printr-o viata inchinata ratiunii puteti obtine cu adevarat ce va doriti. (Aici, dupa cum o spun in Terapie, identific o deficienta majora in lucrarea altminteri valoroasa a lui Michel Foucault, despre modelarea de sine in perioada elenistica. Modelarea de sine poate imbraca multiple forme; forma pe care o imbraca la filozofi este argumentarea si analiza.)
Extras/ Introducere
Ideea unei filozofii practice si pline de compasiune – a unei filozofii cultivate de dragul oamenilor, preocupata de cele mai profunde nevoi ale lor, de elucidarea celor mai presante dileme ale lor, in intentia de a-i scapa de suferinta si de a-i ajuta sa prospere – aceasta idee face ca studiul eticii elenistice sa fie captivant pentru un filozof interesat de legatura filozofiei cu lumea.