Serban CIOCULESCU | Viata lui I.L. Caragiale

DESCRIERE

Serban CIOCULESCU    |    Viata lui I.L. Caragiale

HUMANITAS, 2012

Colectia eseu| biografie | critica literara

||||

Extras din capitolul La Berlin

Stabilirea lui Caragiale, din toamna anului 1904 si pana la urma, la Berlin este un episod dintre cele mai nelamurite. Motivarea exilarii lui voluntare nu s-a facut deplin. Insusi surghiunitul a pastrat tacere asupra faptului, caruia nu i-a dat un caracter demonstrativ. A plecat fara zgomot, dar hotarat sa nu se mai intoarca in tara. Se cunosc, din istoria altor literaturi, cazuri analoage de conflict intre unii mari scriitori si cetatea sau natiunea lor. Mai adesea, rafuiala s-a caracterizat prin publicitate, cu recriminari patimase, ale ambelor parti. Cand dezbaterea este publica, din dosarul ei, cercetat cu obiectivitate, se poate mai curand ajunge la o convingere. In „cazul” care ne intereseaza, piesele dosarului lipsesc cu desavarsire si se cer inlocuite prin ipoteze, deduse din preferintele si repulsiile autorului. Caragiale era mare amator de confort burghez. Din civilizatia occidentala, nici una nu i se parea, sub raportul acesta, comparabila cu cea germana. Prefera Parisului, considerat pe drept sau pe nedrept metropola vietii de noapte, Berlinul, loc de odihna si reculegere. Si sub raportul ordinii si al curateniei, Berlinul i se parea fara rival. Este drept ca nu cunostea limba germana, dar era hotarat sa se multumeasca cu un mic vocabular de stricta uzanta. Caragiale se mai bizuia si pe favorurile unei clime mai temperate, deoarece indura cu greu capricioasele variatii climaterice din tara. Intr-o apeciabila masura ipohondru, se temea de toate epidemiile, impotriva carora serviciul nostru sanitar se dovedea neputincios. Motivele de sanatate si de confort explica asadar cauzele materiale ale expatrierii sale. Totodata, cu mijloace banesti de rentier in urma mostenirii Momuloaiei, Caragiale socotea bine venita o schimbare de viata, in sensul unor superioare comoditati. A-si toca banii in tara, in conditii mediocre de trai, i se va fi parut o prostie. Berlinul mai insemna rostuirea linistita a vietii, in pragul batranetii, incetarea risipei de timp, de energie si de sanatate, de care abuzase. Era o solutie de cumintenie, fara nici un caracter ostil fata de tara lui. Nu se poate, totusi, sa trecem cu vederea unele dintre determinantele morale ale exilului sau. Caragiale era prea mandru ca sa le marturiseasca public. Cu aceasta intram in raporturile dintre scriitor si societate. In sensul larg al cuvantului, societatea noastra si-a recunoscut in Caragiale pe unul din scriitorii ei cei mai reprezentativi.