Propunere pentru nemurire - Viorel Gheorghe

DESCRIERE

Viorel GRIGORE  |  Propunere pentru nemurire

Editura Predania

||||

Extras din capitolul Un Volvo in ploaie

Hidropneunotoraxul se manifeste cu aceeasi intensitate. Incercam sa-i fac Mioritei sederea acasa cat mai placuta.

Intr-una din zile (o zi de iarna- primavara) ma hotarasc sa o scot la o lansare de carte a unui var. Suferinta Mioritei era sedata de toate noutatile editoriale. Intotdeauna o lansare de carte o bucura si pentru ea reprezenta o mica evadare din iad.

Ne-am prezentat la ora stabilita intr-o sala de conferinte a unui hotel din zona Presei Libere. Parcarile erau supraaglomerate. Locurile vacante lipseau cu desavarsire. Am urcat Volvo-ul pe un trotuar invecinat, camuflat de niste boscheti si de o mica cotitura a drumului.

Masina ne-a fost daruita de Cosma, un intelectual din lumea radioului, un bun cunoscator al vietii lui Arsenie Boca. Acest lucru a fost posibil tot datorita cartii cu titlul Cancerul, dragostea mea. Omul acesta m-a contactat si, auzindu-ma ca Loganul imi cazuse, m-a chemat in Bucuresti si pur si simplu mi-a daruit masina! Am ramas mut. Dumnezeu facuse o minune, lucrase prin acest om de o modestie iesita din comun. Autovehiculul daruit ne-a ajutat enorm. Iti multumim, frate Cosma!

Sala de conferinte era arhiplina. Am ascultat cu atentie alocutiunile invitatilor si dupa aceea ne-am asezat la coada pentru autograf.

Caram cu mine multe dintre cartile Mioritei, incercam sa o promovez peste tot. Chiar langa noi, pe acelasi rand, am recunoscut o doamna cu o prestanta deosebita. Era E. A., fost ministru al Invatamantului. Vazand-o, Miorita i-a daruit o carte cu autograf, alcatuindu-i in acelasi timp un scurt rezumat. Planul de interes se mutase firesc pe unul dintre copii, adica pe Nectarie. Doamna ministru era foarte interesata de situatia lui scolara, cunoscand bine problemele cu care se confrunta acesti copii. Noi tocmai reusiseram sa il inscriem intr-o scoala normala, dar lucrurile nu mesesera cum ne-am asteptat...

Povestea vietii noastre o impresionase pana la lacrimi si cu o modestie deosebita ne-a promis ca se va ocupa personal de acest caz.

Bufetul suedez din holul hotelului se transformase  intr-un mic talcioc de glume si ingurgitari rapide. Bucurosi, ajungem spre iesire. Afara se declansase un adevarat potop. Ploua cu galeata. Imbracati subtire, ca de obicei, ne aventuram printre picaturile de ploaie. Volvo nu se mai distingea insa. Volvo disparuse.

Undeva, la cateva sute de metri, se putea vedea o platforma de ridicare a masinilor parcate neregulamentar. Ii zic Mioritei:

“Ne-au luat-o! Ce facem, dragostea mea?”

Fluier dupa un taxi, ne urcam si in cateva minute eram in parcul de recuperari. Asteptam in curtea delincventilor auto, sub un acoperis, tot intreband si cersind aparitia sarmanului Volvo.

Miorita incepu sa tremure. Era o ploaie rece. Parca ploua cu azot lichid. Ii pun haina mea pe umeri...

Curtea era animata de plecarea si de sosirea platformelor. Erau masini de toate tipurile si culorile, stapanii lor... la fel! Incinta din spatele Casei Scanteii se transformase in mintea mea pentru moment in sediul postului Radio Vacanta din copilarie, sediu asaltat de parinti neglijenti in cautarea odraslelor pierdute...

Ne intristasem peste masura. Volvo nu se ivea de nicaieri.

Intre timp, aparu un tip mult mai rasarit decat ceilalti posesori deposedati, un gulerat: costum, cravata, pantalon... toate asortate. Dunga pantalonilor inca mai trosnea la flexarea genunchilor. Se baga in vorba.

“Ati patit-o, nu? De la Parc Hotel... si eu am fost la acea lansare. Am un Ford gri... sau am avut... L-au ridicat, se pare.”

“Si noi, un Volvo verde cazon. Il asteptam de peste o jumatate de ora.”

“Trebuia sa fi aparut. Locatia e la cinci minute. Curios... foarte curios...”

“Ce vreti sa spuneti, ca l-au furat? E un model mai vechi, dar in foarte buna stare.”