Vladica Danilo Krstici. Un episcop purtator de lumina

DESCRIERE

Monahia Makaria Obradovici   |  Vladica Danilo Krstici. Un episcop purtator de lumina

Editura Predania – Bucuresti

Traducere din limba sarba de Octavia Nedelcu

||||

Extras din Prefata

De curand, la Academia de Medicina Militara, cu care, din pacate, sant adeseori in contact din pricina unor probleme de slabiciune fizica, medicul meu, o minte stralucita, prof. dr. Ilia Tomici – dorind sa atraga luarea-aminte a colaboratorilor sai asupra unora dintre virtutile mele (biata si nevrednica de mine!) -, mi-a spus o veche pilda populara cu talc, al carei inteles nu-l pricepusem pana in acea clipa. Va redau cu propriile mele cuvinte ceea ce a spus distinsul doctor:

“Spicul de grau/ ale carui boabe sant pline de rod/ isi pleaca sfios si bland/ capul,/ iar spicul de grau ale carui boabe sant pleava,/ isi ridica cu mandrie capul,/ dorind poate astfel/ sa-si impuna gaunoasa valoare.”

O, intelepte domnule doctor! Cu cata dibacie mi-ati atins coarda cea simtitoare a sufletului, cat de precis ati lovit in neputinta mea – cu siguranta, fara vreo rea intentie – si m’ati facut sa pricep ca adevarul luminos al acestei povestiri cu talc nu se poate referi nicidecum la mine, ci la altcineva, mult mai vrednic, mai inalt si mai de pret decat mine – la Parintele meu.

Vorbele dumneavoastra au trezit in mine imboldul de a-mi asculta in sfarsit dorirea inimii si de a-mi implini datoria sfanta  fata de Parintele meu Duhovnicesc in ceea ce priveste adevarul intiparit in amintirile mele de-a lungul vietii petrecute impreuna ca tovarasi de drum.

Dumnezeu nu mi-a daruit, pana in clipa de fata, ragazul de a face acest lucru mai devreme – chiar si acum il savarsesc cu multa osteneala. Grijile de zi cu zi pentru a pastra in buna randuiala micul lacas manastiresc  din Kosovo si Metohia, aflat in bataia vanturilor din Balcani, m’au zdruncinat, insa dorinta palpaia si tot palpaia.

Vladica Danilo este cu adevarat spicul de grau ale carui boabe erau preapline de rod. El insa nu-si dadea seama de acest lucru. Virtutile sale cele mai adanci erau line si nu-ti sareau in ochi. Ca si cum ar fi trait cu deadinsul viata unui om de rand si neinsemnat, care insa nu pune pret pe lucrurile marunte. Dar el era Arhiereul Bisericii Ortodoxe Sarbe si stia ca, atunci cand slujeste in biserica si isi pune mitra pe cap, Il intruchipeaza pe Iisus pe pamant; iar aceasta este o vrednicie in care uneori – din ravna fata de Biserica si fata de randuiala acesteia – trebuia sa-si iasa din fire, sa-si piarda cumpatul, si chiar sa se umple de manie in numele dragostei fata de adevarul Dumnezeiesc si fata de frumusetea Casei Domnului. Dar cine sa priceapa acest lucru?! Poate doar un om lipsit de patimi. Oare nu Insusi Domnul nostru i-a izgonit din biserica pe vanzatori intr’o clipa de manie nestapanita? Deci nu a fost totdeauna blajin si linistit. Si-apoi, cine le poate pricepe pe toate? – Manastirea Sokolita, La Praznicul Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, 2006