Popasuri pe muntele frumusetii, Pr. Nicolae Stoia

DESCRIERE

Popasuri pe muntele frumusetii , Pr. Nicolae Stoia - Editura Agnos 2016

Parintele Nicolae Stoia are deja multe carti la activ, acum ne iese in cale cu o alura tinereasca si cu un aplomb spiritual binefacator. Ceea ce surprinde placut de la bun inceput la parintele Nicolae Stoia este entuziasmul sau, precum si o anumita curatie a viziunii si a trairii, care vin probabil din persistenta in sfintia sa a ceea ce are frumos copilaria si sufletul de copil. Citindu-l, mult timp mi-am inchipuit ca in spatele textelor care alcatuiesc aceasta carte se afla un tanar impetuos, avand o varsta in jur de 30 de ani (plus - minus). Scrierile parintelui Nicolae Stoia constituie, in fond, meditatii teologice care pleaca cel mai adesea de la pericopele evanghelice.

Ele vizeaza o tratare exegetica, dar intr-o abordare mai libera si mai atractiva pentru un public mai larg. Exploreaza textele biblice cu vadita buna curiozitate si placere, pana la a ajunge a-i deveni familiare si a se simti si a se misca in spatiul lor ca acasa. Le intoarce pe toate fetele, cautand cu asiduitate sa desluseasca noi intelesuri. Lanseaza ipoteze. ii place sa imagineze reactiile personajelor dincolo de text, dar netradand textul. Scrierile parintelui sunt dense, apartinand, in fondul lor, spatiului omiletic si catehetic.

Dar orizontul de cuprindere al parintelui Nicolae Stoia este mai larg. Pleaca de la interpretari teologice pentru a ajunge, nu o data, „in lumea larga”, cea a culturii generale, trecand la interpretarea istoriei si a societatilor. Cocheteaza uneori cu filosofia. Parintele recurge adesea la referinte dintr-o bibliografie bogata, erudita, preponderent teologica, ce cuprinde, insa, si numeroase scrieri nebisericesti, dintre cele „la moda” in elita intelectuala a timpului nostru. Dar, in continuare, dezvoltarile se bazeaza in cea mai mare parte a lor pe propriile-i intuitii si judecati. Autorul cartii este viu, mereu dornic de comunicare, plin de verva. Sufletul sau este unul nativ si naiv poetic.

Ca atare si stilul sau are adesea nuante poetice, care, uneori, pot aparea a fi cautate sau chiar fortate. De altfel, partea cu totul si cu totul surprinzatoare a parintelui Nicolae Stoia o constituie stilul sau cu totul aparte, marcat si de un anumit umor sincer, care se doreste si reuseste sa fie prietenos. Limbajul sau baleiaza intre familiaritate si pretiozitate. Limba sa este adesea una incredibila. Autorul este extrem de inventiv in cuvinte, caci multe dintre ele nu par a fi nici arhaisme, nici regionalisme, chiar daca foloseste adesea si exprimari „populare”.

Mai mereu merge pana la a forta acreditatele zagazuri. De aceea, limbajul sau poate aparea ciudat pentru cei obisnuiti cu limba literara riguroasa, academica. Se va putea ca unora, la inceput, figurile de stil ale parintelui sa le apara in exces, dar nu vor mai fi deranjati de acest lucru dupa ce se familiarizeaza, realizand ca acest limbaj nu reprezinta altceva decat stilul autorului, pe cat se pare firesc, vesmant adecvat si propice unei gandiri asemenea. Dar, de fapt, nu te poti familiariza niciodata cu dibaciile verbale ale autorului nostru, pentru ca ele vin dintr-o limba zglobie, mereu pusa pe inventii surprinzatoare, asa cum sunt copiii pusi pe sotii.

Trebuie sa-i recunoastem un curaj nebun al exprimarilor. As fi tentat la un catalog minim al lor. Ar fi unul extrem de savuros, ca atare cu impact si de succes. Numai ca ele sunt atat de numeroase, incat ar ocupa un spatiu pe care nu ni-l putem permite acum si aici. Nu ma pot opri sa nu dau, totusi, spre exemplificare, o mostra, este adevarat, una in extenso: „Dar sa ne trezeasca si pe noi din despicari, rataciri, sleiri, incenusari si impotmoliri, sa ne smulga din intunericul sterp si posac, in care ne balacim, si sa ne descotorosim de: chietudine osificata, frica butucanoasa, nepasare latareata, bucurie speriata, entuziasm aberant, sterpiciune intelectuala, emfaza ieftina, prolixitate chinuitoare, stoicism imaculat, asteptare ranceda, fericire scalamba, osteneala batranicioasa, mahnire acra, superstitii atatatoare, ezitari albastre, ismeneli vaporoase, nepasare fada, indoiala nauca”.

Am fi curiosi sa vedem ce figura va face cititorul cuminte in fata acestei dezlantuiri stilistice, denotand, pana la urma, un limbaj cu adevarat ciudat, bizar. Zanatic, chiar, indraznim a o spune. Temele abordate de parintele Nicolae Stoia sunt cele ale vietii curente ale crestinului vietuind in umbra luminoasa a Bisericii. Teme cu radacinile la Dumnezeu si cu roadele in aceasta lume.

Probleme dintotdeauna si de acum. in peisajul celor care scriu in duhul si in slujirea Bisericii noastre, parintele Nicolae Stoia ocupa un segment aparte, pe care nu exista, parca, nimeni asemenea lui. O floare rara, cu iz exotic. Un exotism interior. Ca urmare, si cititorii sai fideli vor fi dintre cei aparte, speciali. Este un autor tonic, bun sa te insotesti cu el la drum. iti da curaj si buna dispozitie intru purtarea „razboiului nevazut”. Ceea ce nu este deloc putin lucru… Costion Nicolescu