Parintele Zosim si alte povestiri

DESCRIERE

Radu ROSETTI  |  Parintele Zosim si alte povestiri

Humanitas, 2014

Editie ingrijita de Radu GARMACEA

||||

Extras din prezentarea humanitas – coperta II

De la ultimii martori ai vremurilor fanariote, ai ocupatiilor si razboaielor rusesti si turcesti, de la oamenii care au trait zorii schimbarilor si ai ideii nationale, de la cei care au facut Unirea Principatelor si ne-au asezat intre natiunile Europei sub domniile lui Cuza si Carol I, Radu Rosetti a adunat chipuri si intamplari alcatuind o lume care nu vrea sa treaca in uitare. Sub pana sa, stiinta istoricului cercetator al arhivelor se impleteste cum nu se poate mai fericit cu harul de povestitor mostenit de la parinti si bunici. Impreuna cu Amintirile, povestirile sale alcatuiesc opera ultimului mare cronicar moldovean (sn LB).

Extras din povestirea Haiduc si talhar (1808-1811)

La 1806, sub cuvant de a sili pe turci sa respecteze drepturile principatelor romane, rusii – fara nici o declaratie de razboi – trecura Prutul, ocupara amandoua tarile noastre; si dupa cateva luni, proclamara pe creatura lor, Constantin Ipsilanti, ca domn al amanduror principatelor. Ostirile turcesti din cetatile Dunarei fura infrante; iar acele ale tarului, desi trecura peste fluviu invingand de repetite ori cetele de stransura ale pasalelor, totusi nu fura in stare s-ajunga la Balcani. Dupa trecere de un an, in urma neintelegerilor dintre Ipsilanti si generalii rusi, acest fanariot, care spera sa devie „Rege al Daciei”, fu silit sa parasasca pentru intaia oara Tara Romaneasca si Moldova. Readus inca o data pe urma pe scaun, fu in curand departat definitiv si silit sa se multameasca cu darul a catorva mii de suflete de „mujici” ce i-l facu imparatul Alexandru, iar principatele ramasera deocamdata in stare de provincii rusesti.

Ele fura mai intai ocarmuite de divanurile lor, sub autoritatea superioara a comandantilor de capetenie care isi succedara in capul armatei de la Dunare: intai Michelson, apoi cneazul Prozorovski, cneazul Bagration, Camenski, Cutuzov si in sfarsit amiralul Ciceagov. Insa la marte 1808 ocarmuirea tarilor noastre fu incredintata, sub autoritatea superioara a comandantului de capetenie in exercitiu, atunci Prozorovski, generalului-major si senator Serghie Cusnicov, un fost adjutant al lui Prozorovski si al lui Suvarov pe timpul campaniei acestui de pe urma general in Italia, pe urma viceguvernator al Moscovei si guvernator al Peterburgului. La iulle 1810 Cusnicov fu inlocuit prin Vasile Crasno-Milasevici, alt senator. Acesti functionari purtau titlul de presedinti ai divanurilor cnejilor Moldovei si Valahiei. Resedinta presedintelui divanurilor era in Iesi; in Bucuresti se afla un vicepresedinte. Daca nu sunt dovedite acte de necinste impotriva celor doi presedinti ai divanurilor, in schimb este mai presus de indoiala ca in armata imparateasca si in relatiile ei cu autoritatea pamanteana domnea jaful cel mai sfruntat si cel mai destrabalat: generalii rusi, aproape toti, furau ca in codru, pe langa ca risipeau zilnic sume enorme, in carti si in alte petreceri; au dus in Rusia averi colosale.

Presedintele divanurilor ocarmuia tara cu ajutorul divanurilor din Iesi si din Bucuresti, schimbandu-le alcatuirea dupa cum ii venea la socoteala, cu consimtamantul comandantului de capetenie.

Dupa cat ni spun consulii straini si generalul Langeron, un emigrat francez in serviciul Rusiei care petrecu mai multi ani in tarile noastre, ocarmuirea Moldovei era mult mai putin rea si mai putin jacasa decat acea a Tarii Romanesti. Boierii moldoveni se aratara mult mai cinstiti fata de banul tarii si mai destoinici in trebile ocarmuirii decat cei din tara sora; ei nu lasara ca dezbinarile dintre ei sa ieie proprtiunile scandaloase de dincolo de Milcov. Fara a lasa in parasire interesele lor, aveau durere si de trebile tarii; apoi dosarele relative la abuzurile functionarilor, mai cu sama la acele ale ispravnicilor din Moldova, sunt departe de a fi atat de numaroase si de voluminoase ca acele din Tara Romaneasca.

Viata de familie era inca atunci mult mai simpla si mai curata decat a devenit in urma, desparteniile neasamanat mai putine decat in urma ocupatiei rusesti. Este de netagaduit ca coruptiunea moravurilor si mai ales slabirea legaturilor dintre soti a primit cel mai puternic indemn in urma acestei lungi ocupatiuni. Inainte de 1806 viata mondena nu exista la Iesi aproape deloc; aceasta viata a fost introdusa de rusi, dar odata cu dansa venit-au despartenia si adulterul sa otraveasca viata de familie. Inainte de aceasta epoca casniciile boierilor si boieranasilor moldoveni erau, in majoritatea cazurilor, cel putin din partea femeilor, absolut fara prihana si in cat priveste mica boierime au ramas astfel inca ani indelungati. Ostirile rusesti, de altmintrelea ca toate ostirile care raman timp indelungat intr-o tara fara a fi dusmani pe fata, au asupra moravurilor indeobste cea mai deplorabila inraurire.

Pe langa celelalte pricini de demoralizare pricinuite de abominabilul regim turco-fanariot, prezenta prin curtile boieresti a robilor tigani avuse inraurirea cea mai deplorabila. Boierul era stapan pe trupul robului sau al roabei; era oprit sa-l ucida, dar daca se intampla o asemenea nenorocire era putina primejdie ca el sa aiba a trage din aceasta pricina neplaceri grele, mai ales daca stia cum sa se chiverniseasca. Prezenta numaroaselor tigance, care misunau prin curti, dadeau nastere celei mai grozave imoralitati; ele alcatuiau pentru boieri, fiii de boieri si slugile lor romane niste adevarate haremuri, in care fiecare isi multamea poftele dupa cum il solicita gustul momentului, iar drepturile sotilor tigani, desi ei erau uniti de preoti ortodocsi in cununii savarsite in fata altarului, erau de fapt absolut inexistente.