Ioan Petru CULIANU, in colaborare cu H.S. WIESNER | Jocul de smarald - roman

DESCRIERE

Ioan Petru CULIANU, in colaborare cu H.S. WIESNER    |    Jocul de smarald    r o m a n

POLIROM, 2011

Colectia Top 10+

Traducere din limba engleza de Agop BEZERIAN

||||

Extras din Introducere

In 1972 am parasit Romania silit de conditii neprielnice. La sosirea pe aeroportul de la Roma, singura mea valiza nu si-a facut aparitia din avion. M-am dus si m-am interesat zilnic pana cand, in cele din urma, am primit-o, dupa aproximativ o saptamana. De-abia cand am inceput sa despachetez, in camera mea de hotel, am descoperit ca imi lipseau pantofii; in locul lor am gasit un volum legat in piele de vitel, de o vechime considerabila, infasurat in una dintre camasile mele. Manuscrisul era voluminos, iar paginile – scortoase, degradate de umezeala – erau umplute de un scris marunt, egal. Se folosise limba latina, o varianta idiosincratica plina de prescurtari si adaugiri incalcite. Explicatiile marginale, din loc in loc, si tonul primelor pagini m-au determinat sa presupun ca era vorba mai degraba de un jurnal personal decat de o lucrarea menita sa fie copiata si pusa in circulatie.

Ma aflam pe atunci intr-o situatie precara si deopotriva in jena financiara. Depusesem pasaportul impreuna cu o cerere de azil politic si, in asteptarea permisului de rezident sau a ingaduintei de a imigra, fusesem luat sub obladuire de H.I.A.S., din Roma. Imi era teama de reactia autoritatilor, atat italiene, cat si romane, daca as fi marturisit ca posed o piesa antica furata, ascunsa in valiza mea si scoasa prin contrabanda dintr-o tara unde nu intentionam sa revin vreodata. Ar fi fost posibil oare sa mi se respinga cererea si sa fiu expulzat, extradat sau judecat? Fara indoiala ca cererea mea de a ramane in Italia si considerentele umanitare in evaluarea ei ar fi fost primejduite daca ma implicam in vreun scandal. Mai mult, nu cunosteam circumstantele (posibil violente) in care necunoscutii exportatori obtinusera cartea, si nici cine devenise destinatarul ei – cel care trebuie sa o intercepteze la Roma – nu stiam. Din pricina acestei stari de nesiguranta n-am pomenit nimanui de carte si am inceput sa o citesc.