Alina PAVELESCU | Sindromul Stavroghin

DESCRIERE

Alina PAVELESCU   |   Sindromul Stavroghin

Humanitas, 2019

||||

Extras de la p. 123

Hotarat lucru sa umble prin lume cu capul plin de ganduri nu e sportul ei favorit. Uite ce spasita se-ntoarce in colivia de la Fereastra democratiei, ca intr-un cuib cald si prietenos. La urma urmei, dupa ce te-ai obisnuit cu urletele nebunului de Eugen, nici nu e chiar asa de rau aici, poti vietui linistita pana la sfarsitul timpurilor, inconjurata de antipatia molcoma a colegilor ca de valurile unui lichid amniotic. Apropo de colegi, Adelina nu gaseste nici picior de om in toata redactia. E o liniste de tintirim, atat de liniste, incat poti auzi de pe coridor sughitatul abulic al tevilor de la toaleta. Normal, daca e una din zilele acelea...

„Adelinooooo!!!”

„Hai, ca-ncepe! Doar nu-mi imaginam c-am scapat de circ. Asa-mi trebuie daca m-a pus dracul sa ma intorc la serviciu.” Abia acum isi da seama ca a venit manata de instinct, nici macar o clipa nu si-a pus intrebarea la ce bun, dupa o zi si asa de nesuferita, ar mai fi trebuit sa treaca si prin locul asta imputit. „Ca oaia care a invatat drumul la staul”, se alinta in gand de una singura.

O ia incet spre usa binecunoscuta, vopsita in rosu parca intentionat, de o mana miloasa care a vrut sa-i avertizeze pe pifani sa n-o deschida nici in ruptul capului daca nu sunt pregatiti pentru ce-i asteapta. Adelina insa nu mai e demult pifana. Isi tufleste cu naduf basca peste pletele ciufulite, gata de lupta.

Eugen da roata mesei de mahon cu aere de leu in cusca. E atat de congenstionat la fata, incat poti sa juri ca acum il va lovi apoplexia, dar ea si-a luat deja botezul focului, nu mai pune botul asa usor. Si nici nu vorbeste prima, mai ales nu vorbeste prima, fiindca nebunul atat asteapta, sa-l intrebi ce s-a intamplat, nu-i trebuie mai mult ca sa dezlantuie peste capul tau apocalipsa ocarilor. De data asta, macar stie dinainte cu ce se confrunta. E clar ca antenele lui au mirosit ce-i pregateste domnul Miron si se pregateste sa o acuze pe ea, Adelina, de tradare. Ete, na! De-aia nu mai poate ea de Eugen, ba chiar si de domnul Miron, la urma urmei. Hotararea ei e deja luata, nici vedeta nu vrea sa fie, nici pe canapeaua rosie nu intentioneaza sa se aseze. N-are decat Eugen sa-si dea in petec si de acum inolo cum o sti el mai bine, ea n-are de gand sa-i stea in cale.