Huliganii

DESCRIERE

ELIADE – proza - huliganii

HUMANITAS, 2003, 2006, 2008

Extras/ Partea I – I

Petru Anicet ajunse la lectie cu o jumatate de ceas mai tarziu. Anisoara il astepta, ca intotdeauna, in fata ferestrei mari care se deschidea in parc, cu amandoua mainile rezemate de zid.

Parea palida, emotionata, ca si cum apropierea lui ar fi hotarat asupra unor lucruri foarte grave. Pianul era deschis, cu un caiet de Czerni pe pupitru; alaturi, pe mescioara, nelipsitul vas cu flori proaspete.

„Iar a rupt Adriana un tablou!” sopti indata ce Petru deschise usa. „L-am ascuns aici, mama nici nu stie!...”

Ii lua mana si-l trase catre fundul odaii, mai intunecat, mai straniu prin acele candele vechi si niciodata aprinse, atarnate de tavan si insirate pe policioarele coltarului. Anisoara ii strangea mana fara sfiala ; acum nu avea de ce sa se teama, Adriana rupsese un nou tablou. Putea sa-l atraga alaturi de trupul ei, putea sa-l simta aproape.

„De-abia ieri il pictase!...”

Ii arata tabloul; fara nici o noima si inutil de fantastic, ca toate tablourile dnei Lecca. Panza avea desigur o legenda, dar Anisoara nu se pricepea s-o lamureasca. Petru privi cu oarecare melancolie peisajul acela fantomatic, cu pomi inalti si golasi, care semanau atat de mult cu castanii parcului. Deasupra scheletelor arborilor, falfaia o aratare himerica, un soi de fantoma cu o aripa de inger si cu un brat gol de femeie, infatisat cu o banda pe care se putea descifra semnul Crucii Rosii.