Manual de jurnalism - Mihai Coman (coord.)

DESCRIERE

Manual de Jurnalism  |  Volum coordonat de Mihai Coman. 

Editura POLIROM, 2009. 

Seria Collegium – Media. 

Editia a III-a revazuta si adaugita. 

Extras din Partea a III-a – Cum (nu) se scrie o stire – Ferenc Vasas

In cautarea definitiei

Fara doar si poate, stirea este cel mai frecventat gen publicistic, chiar si in presa noastra mult prea inclinata spre genurile interpretative in dauna celor informative.

Cu toate acestea, nici o lucrare autohtona serioasa nu trateaza, dupa stiinta noastra, despre stire.

Cu toate acestea, o incercare de definire a acestei notiuni jurnalistice se impune, chiar daca circumscrierea  ei intampina nu putine dificultati. Dupa cum vom vedea, nici cele mai bune dictionare nu ne sunt de mare ajutor in aceasta privinta. Prima acceptie pecare o da, bunaoara, Micul Dictionar Enciclopedic stirii este aceea de “veste (in presa, la radio), informatie scurta si operativa despre eveniment” (Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1978). Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, prin stire treuie sa intelegem o “veste, informatie, noutate” (Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996). Un dictionar de neologisme defineste termenii mesaj, veste, informatie unii prin altii (L. Seche et al., Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1993).

Jurnalistii au facut numeroase incercari de a defini stirea ca gen publicistic, fara ca vreuna sa fi intrunit adeziunea breslei. Unul dintre cei mai mari editori , Stanley Walker, de la New York Herald Tribune, citat in lucrarea clasica a lui George Hough, nu credea ca exista vreo definitie a stirii. Pentru el, stirea era “mai imprevizibila ca vantul”. Tot el spunea ca uneori, “stirea nu face altceva decat sa repete, folosind personaje noi, , basme la fel de vechi ca piramidele” (G.A. Hough, 1975, p. 2)

Joseph Pulitzer, citat in aceeasi lucrare, cera stirilor sa fie “originale, distincte, dramatice, romantice, inspaimantatoare, unice, curioase, trasnite, comice, ciudate si care sa te faca sa vorbesti despre ele” (G.A. Hough, 1975, p. 2).

Oricum, stirea de presa este ceva mai mult sau macar altceva decat ne spun definitiile din dictionare. O mita bine tainuita, o biserica mistuita de un incendiu, o descoperire stiintifica ce poate sau nu revolutiona lumea in care traim sunt tot atatea subiecte interesante, care nu devin, insa, stiri, daca lumea nu este incunostintata despre ele. Cu alte cuvinte, daca ziaristii nu relateaza despre ele. Aceste subiecte pot ramane fapte care risca sa nu li se ”recunoasca existenta” (Cl.-J. Bertrand, 2001, p. 219).

Asadar, o stire este o marturie despre un eveniment. Dar nu o marturie oarecare, ci una “in care autorul este chemat sa spuna ceea ce a vazut, numai ceea ceea ce a vazut si nimic mai mult decat ceea ce a vazut”, asa cum suna o parafraza dupa o formula juridica (Ph. Gaillard, 2000, p. 54). Aceasta, fireste, numai in cazul in care jurnalistul a luat decizia de a transforma un eveniment intr-o stire. Mai transant spus, “ziarul este o intreprindere care are drept functie transformarea evenimentelor in stiri” (Ph. Gaillard, 2000, p. 30).

Iar perceptiile despre aceleasi fapte pot fi diferite, daca nu chiar opuse, asa cum se vede si in acest dialog:

“Dumnezeule, ce eveniment!”

“Nu este un eveniment, doamna, este doar o stire.”

Acest schimb de replici a avut intre doamna Crawford si talleyrand, intr-o sera de iulie a anului 1821, cand, in timpul unui dineu, a sosit stirea mortii, la Sfanta Elena, a lui Napoleon (Fr. Bluche, 2000, p. 167)

O multime de informatii chiar nu merita sa devina stiri, desi intrunesc uneori toate caracteristicile genului. Daca cineva si-a cumparat, bunaoara, un iaht, aceasta este o informatie, dar nu neaparat si o stire. Faptul ramane o informatie in masura in acre el intereseaza un cerc restrans de apropiati ai fericitului proprietar. Dimpotriva, daca acesta este o persoana publica, de care se intereseaza lumea, atunci avem de-a face nu doar cu o informatie, ci si cu o stire. Mai este nevoie nevoie ca el sa prezinte si interes public.

Daca aceasta decizie a intarziat fie si numai putin, faptul nu mai are cum sa devina, de cele mai multe ori, stire.  Asa cum explica Mihai Coman, una dintre caracteristicile produselor mass-media este perisabilitatea lor.