Maica Domnului in teologia secolului XX si in spiritualitatea isihasta a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei

DESCRIERE

diac. Ioan I. ICA jr  |  MAICA DOMNULUI in teologia secolului XX si in spiritualitatea isihasta a secolului XIV: Grigorie PALAMA, Nicolae CABASILA, Teofan al Niceei 

Editura DEISIS – Sibiu, 2008

Colectia MISTICA – Seria FILOCALICA

Extras din Capitolul I – Dispute mariologice si revolutii politice pe fundalul secolului XX

Abia dupa ce a primit avizul favorabil al episcopatului Pius IX a promulgat pe 8 decembrie 1854 Constitutia Apostolica Ineffabilis Deus, documentul oficial de proclamare a noii dogme mariale.

Cititi cu atentie, textul constitutiei dogmatice din 1854 surprinde prin tonul sau sobru si retinut, deloc triumfalist, al discursului. Motivatia teologica principala invocata de la inceput pentru acest privilegiu al Fecioarei Maria este maternitatea ei divina. Mai exact, prin unul si acelasi decret al vointei Sale, Dumnezeu a hotarat atat mantuirea oamenilor cazuti in Adam prin intruparea Fiului Sau Unul-Nascut (ca primul Adam sa fie restaurat in al Doilea Adam), cat si originea Mariei, alegand si pregatind inca inaintea timpului pentru Fiul Sau o Mama, pe care a inzestrat-o cu belsugul tuturor darurilor Lui dumnezeiesti, si in primul rand cu sfintenia maxima. Fiindca, asa cum se spune in continuare, trebuia ca Fiul, care are in cer un Tata laudat cu de trei ori Sfant, sa aiba pe pamant o Mama mai sfanta decat heruvimii si serafimii. Faptul e confirmat atat de comparatia patristica intre Fecioara Maria ca Noua Eva cu prima Eva dinainte de cadere creata si ea de Dumnezeu ca fecioara pura, precum si de Scriptura. Este invocat mai intai Facerea 3, 15, dusmania intre samanta sarpelui si samanta femeii, care zdrobeste capul sarpelui: daca Hristos zdrobeste capul sarpelui pe cruce, acesta este zdrobit si de Fecioara Maria care calca peste el cu piciorul ei preacurat. Sfintenia si curatia maxime ale Fecioarei sunt proclamate insa indirect de ingerul Gabriel care in Buna Vestire I se adreseaza Mariei numind-o deja “plina de har” sau “cu har daruita”(kheharitomene, participiu perfect; Lc 1, 28) si cu salutarea “Bucura-te!” (chaire), care rastoarna durerile Evei dupa cadere (Fc 3, 16). Ceea ce ar insemna ca prin harul lui Dumnezeu Maria a fost mereu, inca de la inceput, libera si straina in toata fiinta ei (trup, suflet, minte) de orice pata a pacatului si mereu unita cu Dumnezeu, gata spre a fi un locas potrivit pentru venirea Lui. Fapt foarte semnificativ, inainte de orice argumente de autoritate, papale, biblice, patristice, indata dupa motivatia teologica, primul argument invocat ca temei al noii dogme este cel liturgic: existenta din vechime a sarbatorii conceperii/ zamislirii Fecioarei Maria praznuite pe 8 decembrie, initial in Rasarit, de unde a patruns si in Occident. Biserica nu poate celebra decat ceva sfant, deci Fecioara Maria a avut parte de o zamislire sfanta. Pe baza traditiei Bisericii si a magisteriului ei ordinar, raspunzand multiplelor petitii primite in acest sens si in urma avizului pozitiv unanim al episcopatului consultat, Pius IX conchide astfel: “Declaram, proclamam si definim ca in invatatura care sustine ca printr-o gratie si un privilegiu singular al Atotputernicului Dumnezeu, avand in vedere meritele lui Iisus Hristos, Mantuitorul neamului omenesc, Preafericita Fecioara Maria a fost din prima clipa a zamislirii ei pastrata ferita [immunem] de orice pata a vinii  originare, este revelata de Dumnezeu si de aceea trebuie crezuta ferm si constant de toti credinciosii.” Cine crede altfel e condamnat de propria lui judecata, dar adevaratii crestini isi pun toata nadejdea in Fecioara Maria care este Mijlocitoare si Mangaietoare (Mediatrix et Consolatrix) a lor impreuna cu Fiul Ei Unul-Nascut.