Keith HITCHINS | Scurta istorie a Romaniei

DESCRIERE

Keith HITCHINS  |  Scurta istorie a Romaniei

POLIROM, 2015

Traducere de Lucia POPOVICI

||||

Extras din Introducere

Istoria de 2000 de ani a unui popor ii tenteaza pe scriitor si pe cititor sa caute tendinte pe termen lung care sa elucideze evolutiile complexe si contradictorii. Este si cazul istoriei romanilor. Din epoca medievala si pana la inceputul srcolului XX, au trecut prin etape asemanatoare cu cele ale altor natiuni din Europa de Est si chiar din Europa in ansamblul ei: feudalism, intr-un fel, economie preponderent agricola si societate rurala pana in secolul al XIX-lea, si apoi, pana in pragul Primului Razboi Mondial, tranzitie, lenta la inceput, catre o economie industriala si o societate urbana, in care agricultura si satul erau totusi predominante. Cu toate acestea, din secolul al XVIII-lea, cel putin din punct de vedere intelectual, natiunea romana moderna incepe sa capete forma. A urmat perioada interbelica, un rastimp de doar douazeci de ani, in care modernizarea a luat avant, apoi comunistii, care vreme de patruzeci de ani au continuat modernizarea cu metode si obiective proprii. Anii postcomunisti sugereaza ca e posibil ca romanii sa se indrepte din nou pe calea urmata cu doua secole inainte.

Ceea ce ii defineste cu precadere pe termen lung este locul lor intre Est si Vest. Acesta ii ofera scriitorului o perspectiva ampla din care sa randuiasca evenimentele istoriei lor. Romanii s-au confruntat cu dificultatea de a alege intre acesti doi poli de la inceputul cristalizarii statului. In secolul al XIV-lea, cand au fost intemeiate principatele Valahiei si Moldovei. Sau, daca suntem dispusi sa fortam putin rationamentul, am putea spune ca pentru ei confruntarea Est-Vest a inceput chiar mai devreme, odata cu contactele tracilor si dacilor mai intai cu cetatile Greciei antice de-a lungul coastei Marii Negre si apoi cu romanii, cuceritorii Daciei de la inceputul secolului al II-lea. Aceste legaturi cu Vestul erau etnice, lingvistice si istoriografice. Au urmat contacte cruciale cu Estul, cu Imperiul Bizantin, lumea ortodoxa si mostenitorii lor bulgari si sarbi. Legaturile erau in acest caz erau preponderent spirituale si culturale, dar si politice.

Desi Romania care s-a format in secolul XX a fost cu adevarat o sinteza intre Est si Vest, ciocnirea politica intre cei doi poli a inceput spre sfarsitul secolului al XV-lea, cand mai intai principii, nobilii si taranii din Valahia si apoi cei din Moldova s-au confruntat cu marsul otomanilor spre nord, prin Balcani. Principii valahi si moldavi au vrut sa impiedice inaintarea musulmana si au considerat ca fac parte dintr-o Europa crestina, alaturandu-se astfel armatelor cruciate occidentale la Nicopole (1396) si Varna (1444). Dar, in aceleasi secole, au fost siliti sa-si apere propriile teritorii de agresiunea Vestului, din partea Ungariei romano-catolice si a Poloniei.

Stapanirea otomana asupra principatelor, incepand cu secolele XV-XVI si pana in primele decenii ale secolului al XIX-lea, nu a facut decat sa-i atraga pe romani catre Est. Cu toate acestea, suzeranitatea sultanilor, oricat de mari ar fi fost povara economica si limitarile suveranitatii pe care le impuneau, era extrem de diferita  fata de cuceririle facute de otomani la sud de Dunare, statele bulgar si sarb fiind incorporate in structurile imperiului. Romanii si-au pastrat institutiile si structura sociala si au exercitat de-a lungul timpului o autonomie administrativa mai puternica sau mai slaba. Desi statutul de vasal interzicea relatiile formale cu puterile straine, niciunul dintre principate nu era izolat de Vest. Din secolul al XVI-lea pana in secolul al XVIII-lea, acestea si-au continuat comertul si si-au mentinut contactele diplomatice, chiar daca indirect, cu Europa Centrala. Erau deschise la diferite curente culturale si intelectuale din Vest, chiar daca marile miscari de idei, precum Renasterea, Reforma si Reforma catolica, aveau in tarile ortodoxe o influenta modesta. Iluminismul a fost cu totul altceva. Din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, clasele romanesti educate, in special nobilimea tanara si patura de mijloc aflata in ascensiune, si-au insusit ideea de progres si mijloacele de a-l facilita – ratiunea, cunoasterea si institutiile sanatoase. Adaptarea principiilor Iluminismului este o oarecare dovada a apropierii lor de Europa. Insa competitia dintre Est si vest pentru sufletul si mintea romanilor a inceput cu adevarat in anii 1830 si odata cu Revolutia din 1848 si romantismul.