Ioan Petru CULIANU | Jocurile mintii – Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie

DESCRIERE

Ioan Petru CULIANU    |    Jocurile mintii – Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie

POLIROM, 2019

Editia a II-a 

Editie ingrijita de Mona ANTOHI si Sorin ANTOHI

Studiu introductiv si post-scriptum de Sorin ANTOHI

Traduceri de Mona ANTOHI, Sorin ANTOHI, Claudia DUMITRIU, Dan PETRESCU, Catrinel PLESU, Corina POPESCU, Anca VAIDESEGAN

||||

Extras din Studiu introductiv – Laboratorul lui Culianu

Acest volum este o culegere organizata cronologic de studii, articole, recenzii si proiecte (propuneri de carte inaintate unor edituri anglo-americane). Textele documenteaza etapele creatiei teoretice a lui Ioan Petru Culianu, de la jumatatea anilor 1970 pana in fatidicul 1991, si incearca sa reconstituie laboratorul si liniile de forta ale unei gandiri complexe si provocatoare. Au fost retinute deopotriva texte deja aparute in periodice ori volume colective, rostite la radio sau in reuniuni academice, precum si inedite. Titlul culegerii, Jocurile mintii, foloseste una din notiunile preferate ale autorului, care pare sa fi cautat mereu o clavis universalis sau mathesis universalis, desi s-a fixat asupra unei perspective riguros cognitive doar in a doua - si din pacate, ultima – perioada a prodigioasei sale activitati, tragic intrerupta inainte de vreme*. Subtitlul enunta schematic cele trei mari directii ale culegerii cu ajutorul unor termeni uzuali – istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie -, dar lista putea continua. Culianu insusi, dupa ce descoperise noua epistemologie a anilor 1960-1970, avea mari rezerve fata de versiunile canonice si institutionalizate ale tuturor disciplinelor traditionale, incepand cu istoria ideilor. In asemenea cazuri, cand opera cuiva e greu (si inutil) clasificabila, etichetele disciplinare sunt cu totul orientative. Ele nu ar ajuta nici macar difuziunii ideilor lui Ioan Petru Culianu: pentru multi inclasabil, el este citit si citat in cele mai variate cercuri, fara cele mai mici scrupule taxonomice.

*) Clavis universalis, „cheia universala”, este numele folosit in secolele XVI-XVII pentru o straveche obsesie umana, centrala in cultura europeana cel putin de la Aristotel si Cicero incoace: lumea, opaca la prima vedere, trebuie sa aiba o cheie care sa o faca transparenta.