Ioan Alexandru TOFAN | Omul launtric – Andre SCRIMA si fizionomia experientei spirituale

DESCRIERE

Ioan Alexandru TOFAN    |    Omul launtric – Andre SCRIMA si fizionomia experientei spirituale

HUMANITAS, 2019

||||

Extras din Capitolul 3 – Sensuri, 3.1. Momentul critic al experientei spirituale

Fenomenul credintei este pentru Andre Scrima o modalitate de insertie in lume a absolutului; el nu este o decizie interioara, cu atat mai putin un pact epistemic, ci are sensul unui raspuns la o interpelare care il preceda pe om si, oarecum, il asaza pe cale. „Nu exista credinta decat printr-un act al lui Dumnezeu care irumpe. Nu omul este sursa credintei.” Cu siguranta, raspunsul se inscrie in spatiul deplinei libertati a omului, dar faptul credintei ca atare nu ii apartine in totalitate si nu il exprima exclusiv. Mai mult, contnua Andre Scrima, credinta se „instituie” prin sacramente care sunt de fapt semne ale prezentei concrete in lume a sensurilor transcendente. Credinta instituita prin sacrament „transmite” constant lumii „traditia” prezentei divine. In acest fel, credinta se manifesta critic in raport cu lumea, este o functie critica ce traverseaza istoria si ii disloca formele impietrite, ii limpezeste opacitatea si ii confera un sens. Ea instituie, in mijlocul lumii, o realitate care nu ii apartine: o comunitate universala (Biserica, pentru crestini) in mijlocul societatilor istorice; o cale (a manturii) in mijlocul unui problematic progres istoric; un adevar (al revelatiei) in mijlocul unei perspective stiintifice asupra lucrurilor. Stalpii islamului, sacramentele crestinismului, adevarurile budiste sunt, pentru Parintele Scrima, „relee” ale prezentei divine in istorie care functioneaza ca un ghid al actului de credinta. Ele se desfasoara in istorie, se articuleaza din materia ei, dar nu ii apartin in totalitate.