Ian McEWAN | Visatorul

DESCRIERE

Ian McEWAN    |    Visatorul

POLIROM – JUNIOR, 2013, 2019

Traducere din limba engleza si note de Dana CRACIUN

||||

Extras din Prefata

Pe masura ce terminam cate un capitol din Visatorul, il citeam copiilor mei. Intelegerea era simpla. Ei capatau cea mai recenta dintre “povestirile lui Peter”, cum le botezasem, iar eu primeam in schimb sugestii editoriale utile. Aceasta tranzactie placuta, aproape rituala, a schimbat la randul ei destinul propriu-zis al povestirilor prin aceea ca am devenit mai atent decat de obicei la felul cum suna vocea adulta care rosteste fiecare propozitie. Acest adult nu eram eu – sau nu in exclusivitate. Stateam singur in birou si ii citeam fragmente cu voce tare unui copil imaginar (la randul sau nu tocmai – sau nu numai – unul de-al meu) in numele unui adult imaginar. Voiam sa multumesc atat glasul, cat si urechea.

Nevoile copilului mi-am imaginat ca le stiu instinctiv: mai presus de toate, o poveste buna; un erou cu care sa te identifici, personaje negative, da, dar nu tot timpul, pentru ca sunt prea simpliste; claritate la inceput, intorsaturi neasteptate la mijloc si finaluri satisfacatoare, care sa nu fie intotdeauna fericite. Pentru adult nu simteam decat o vaga simpatie. Tuturor ne place ideea de a spune povesti seara, la culcare – cu respiratia proaspata dupa spalatul pe dinti, ochii larg deschisi si plini de incredere, buiota incalzind asternuturile curate, fagaduinta somnului -, si cine n-ar vrea sa-si treaca experienta in palmares? Dar chiar le place adultilor literatura pentru copii? Intotdeauna am fost de parere ca entuziasmul acesta e usor exagerat, chiar disperat. „Randunici si amazoane? Beatrix Potter? Minunate carti!” Chiar asa simtim, chiar ne mai plac – sau vorbim in numele sinelui nostru pierdut, aproape uitat, incercand sa mentinem legatura cu el? Cand v-ati dus ultima data la culcare cu Un Robinson elvetian in brate?