GALA – DALI

DESCRIERE

Carmen DOMINGO  |  GALA – DALI

Humanitas fiction, 2017

Traducere din spaniola de Irina DOGARU                      

||||

Extras de la p. 7 – NEBUNUL. Toate drumurile sunt drumul meu

Castelul din Pubol, 1980

Uneori, copiii ne deranjeaza. Nu ai nevoie de ei pe langa tine. Ba chiar ti-ai dori sa nu-i fi avut. De ce? Sa vedem. Sunt lucruri care se intampla. Senzatii pe care le ai fara ca macar sa bagi de seama, dar pe care nu le poti evita, si atunci, ca si cum nu s-ar fi ivit niciodata, iti dispar din minte ani de zile. Ii stergi din amintire. Vii. Pleci. Calatoresti. Iti faci viata fara ei. O viata plina de la inceput pana la sfarsit; calauzita numai dupa instinctele tale, dupa dorintele tale. Pana cand intr-o zi, dintr-odata, cand nu te mai gandesti de ani buni la ei, cineva iti aminteste ca da, ai fost candva mama unei fetite si atunci strigi:

„Nu are ce cauta in castelul meu! Nu vreau s-o vad!”

Invatasem sa fug de aceasta amintire. Chiar ajunsesem sa ma conving ca nu existase niciodata. Si am trait fericita pentru multi ani. Era asa de greu de inteles ca voiam sa-mi traiesc viata in felul meu? Ca voiam sa ma odihnesc, sa ma indepartez de ceilalti pentru a-mi atinge visurile? Pentru a-mi indeplini dorintele? Ca nu-mi dorisem niciodata sa fiu mama? Cu trecerea anilor, daca era ceva care sa-mi fie limpede, acel lucru era ca nu aveam nevoie de vaicarelile unei fiice pe care nu o simtisem a mea nici macar in clipa nasterii sale. Dupa cum de asemenea am invatat, cu trecerea vremii, ca nu aveam nevoie nici de compania unui batran decrepit, care abia daca indraznea sa iasa din casa fara incuviintarea mea si care sfarsise prin a-si manifesta toate excentricitatile, pana la ultima, tipice pentru un mosneag depravat, care nu mai avea nimic in comun cu mine.

Intimitatea, si mai cu seama familiaritatea, inabusa pasiunile. Iar flacara dragostei trebuie pastrata vie prin ceea ce este nou, neasteptat, surprinzator, si eu voiam sa traiesc in continuare astfel, sa ma indepartez de trecut. De-asta am venit aici, la Pubol. Imi amintesc ca i-am marturisit-o unui ziarist, intr-unul dintre ultimele interviuri, luat nu demult. Nu vorbeam despre Salvador, ci despre escapadele mele din America. Insa ziaristul insista sa ma intrebe despre el.

Pictorul?

Geniul?

Omul?

Ce-mi pasa mie de ratacirile unui batran neputincios? Ce stiam eu despre ce ar fi putut sa faca el in acele momente? Probabil ca statea in casa, inconjurat de cativa tinerei imberbi, gata sa faca orice pentru a primi mangaierea cuiva care inca te mai credea un geniu; sau poate inaintea unei duzini de panze albe, pregatit sa le semneze, fara sa-i pese nici cine, nici ce avea sa deseneze pe ele saptamani mai tarziu. El nu avea nimic despre care sa vorbeasca, in realitate nu avusese niciodata mare lucru de spus. Eu eram singura care avea ceva de spus lumii, chiar daca mereu o facusem prin gura altcuiva, chiar daca mereu ma tinusem in plan secund. Asta era cu adevarat interesant: ceea ce gandeam eu, ceea ce faceam sau ajutam sa se faca. Cat timp trebuia sa treaca pentru ca rolul muzei sa fie pretuit mai mult decat cel al geniului? Ce altceva trebuia sa mai demonstrez? L-am tintuit cu privirea, aruncandu-i un zambet fortat, sugerand ca aveam sa-i raspund, dar ca inca mai stateam pe ganduri. Stiam ca, pe vremea aceea, inca mai puteam atrage presa, barbatii. Cum sa nu fie de interes fanteziile erotice ale unei femei mature, care isi putea expune trupul si se putea bucura de el mai mult decat majoritatea tinerelelor, fara a se rusina de asta? Cunosteam perfect atractia pe care o exercitam asupra barbatilor si imi facea placere. I-am povestit totul, fara sa ascund nici un amanunt, dar nu m-a crezut, nu se astepta sa auda asa ceva. M-a privit insinuand ca eram o batrana cu imaginatie bogata si, in cele din urma, nu a scris nici un cuvant din conversatia noastra.

De atunci, cand ma suna de la cate un ziar ca sa-mi ceara un interviu, nici nu mai raspund. Nu am a-i convinge de nimic. S-a dus vremea. Acum sunt zile in care nici macar eu nu mai infrunt toate acele fantezii erotice, atat de des puse in practica in alte timpuri, nici pe barbatii cu care le-am dus la bun sfarsit.