Ernest HEMINGWAY | Sarbatoarea continua

DESCRIERE

Ernest HEMINGWAY    |    Sarbatoarea continua

POLIROM, 2019

Colectia Biblioteca Polirom – Seria de autor

Traducere din limba engleza si note de Ionut CHIVA

||||

„Daca ai fost destul de norocos sa fi trait la Paris

In tinerete, lucrul acesta va ramane

Cu tine oriunde te-ai duce,

Pentru ca Parisul e o sarbatoare continua.”

Dintr-o scrisoare a lui Ernest Hemingway

adresata unui prieten, in 1950

[...] Sarbatoarea continua se refera la perioada 1921-1926, petrecuta la Paris. – extras din Nota semnata M.H.

O cafenea draguta din Place St. Michel – extras

Si apoi venea vremea urata. Venea peste noapte, cand se sfarsea toamna. De acum trebuia sa inchidem ferestrele noaptea din cauza ploii si vantul rece smulgea frunzele copacilor din Place Contrescarpe. Frunzele zaceau ude in piata si stropii de ploaie, purtati de vant, biciuiau autobuzele mari si verzi oprite la capatul liniei si in Cafe des Amateurs era plin de lume si geamurile se abureau de la caldura si fumul dinauntru. Era o cafenea trista si tinuta ca dracu’, un loc in care se ingramadeau betivii din cartier, iar eu ma feream sa intru acolo din cauza mirosului de trupuri nespalate si a celui acru, de betiv. Barbatii si femeile care frecventau  des Amateurs erau beti tot timpul sau macar atata timp cat isi puteau permite sa cumpere de baut, mai ales vin, la kil sau la jumatate. Pe pereti erau reclame  la o gramada de aperitive cu nume ciudate, dar putini erau cei care si le puteau permite – poate doar ca punct de plecare pentru o strasnica betie cu vin. Betivelor li se spunea poivrottes, adica betivance. [...]

Am trecut pe langa Lycee Henry Quatre si pe langa vechea biserica St. Etienne du Mont, am luat-o prin Place du Pantheon, care era maturata de vant, am cotit-o la dreapta ca sa fiu mai la adapost si in cele din urma am iesit in Boulevard St. Michel, pe trotuarul pe care nu batea asa de tare vantul, am mers pe el in continuare pana am trecut de Cluny si am traversat bulevardul St. Germain, ajungand in cele din urma in Place St. Michel, unde stiam o cafenea draguta.

Era o cafenea chiar draguta, calduroasa, curata si prietenoasa; mi-am atarnat vechiul meu impermeabil in cuier ca sa se usuce, mi-am pus palaria de fetru veche si uzata in agatatoarea de deasupra bancii si am cerut o cafe au lait. Dupa ce chelnerul mi-a adus cafeaua am scos din buzunarul hainei un caiet si un creion si am inceput sa scriu. [...]

La un moment dat in cafenea a intrat o fata si s-a asezat singura la o masa de langa fereastra. Era foarte draguta, avea o fata la fel de proaspata ca o moneda abia turnata, asta daca s-ar putea bate monede din carne neteda si piele inviorata de ploaie, si avea parul negru ca pana corbului, cu o tunsoare ferma ce cadea in diagonala peste obraz.

O priveam si prezenta ei ma tulbura, ma excita foarte tare. As fi dorit sa-i gasesc un loc in povestirea asta sau altundeva, dar ea se asezase in asa fel incat sa poata vedea strada si usa de la intrare si atunci mi-am dat seama ca astepta pe cineva. Asa ca m-am intors la scris.

Povestirea se scria de la sine si mi-era greu sa tin pasul cu ea. Am mai cerut un rom St. James si, de fiecare data cand imi ridicam ochii din caiet sau imi ascuteam creionul cu ascutitoarea, lasand spirala subtire de rumegus sa cada in farfurioara pe care era asezat paharul cu rom, ma uitam la fata.

Te-am vazut, frumusete, si de-acum esti a mea, indiferent pe cine astepti si chiar daca n-o sa te mai vad niciodata, mi-am spus. Esti a mea si tot Parisul e al meu, iar eu sunt al acestui caiet si al acestui creion.