Educatia estetica

DESCRIERE

Constantin CUCOS  |  Educatia estetica

POLIROM, 2014

Seria Collegium. Stiintele educatiei – Coordonator, Constantin CUCOS

Extras din Capitolul De gustibus – disputandum

Dictonul “de gustibus non disputandum” este si nu este acceptabil, totul depinzand de circumstantele adeveritoare ale acestuia. Asertiunea este valabila in masura in care avem in vedere individul cu o educatie estetica, ce a ajuns la o anumita “maturitate” axiologica si care imbratiseaza gradual diferite expresii artistice ale scolilor, curentelor si anumitor artisti. Nimeni nu poate iubi arta “in general”, ci ajunge la anumite “fixatii” spre operele care-i raspund nevoilor specifice, particulare. Dar gusturile pot (si trebuie) discutate la acele persoane ce graviteaza in jurul mediocritatii artistice sau care n-au ajuns inca la o anumita scara valorica. A discuta, in acest caz, despre particularitatile bunului-gust, a pune in chestiune criterii valorice sau paradigme de receptare nu mai constituie o impietate la adresa individualitatii  consumatorului de arta, ci un act de formare estetica si, in cele din urma, o “opera” de formare, de innobilare a personalitatii. Daca s-a vorbit si se mai vorbeste inca de un analfabetism scolar, trebuie luat in seama, de asemenea, un alt tip de analfabetism, mai subtil si ascuns, dar mult mai periculos – “analfabetismul estetic”, adica incapacitatea de a sesiza si vibra in fata frumosului, insensibilitatea fata de inefabilul artei, imunitatea afectivitatii fata de zone intinse ale existentei, cu consecinte pagubitoare atat pentru indivizi (indiferent de gradul lor de instructie), cat si pentru societate (indiferent daca este dezvoltata sau subdezvoltata din punct de vedere economic).

Daca exista criza in arta, ea apartine nu creatiei artistice, ci, mai degraba, receptivitatii noastre fata de acest fenomen. Invocata “criza a artei” este de fapt o criza de comunicare, o criza de sensibilitate care nu tine pasul cu noile restructurari expresive. De aceea, e nevoie de o reconstructie permanenta a sensibilitatii noastre receptive. Sa nu ne asteptam din partea artistilor la concesii facute preferintelor si gustului “marelui” public. Adevarata arta evolueaza prin elita creatoare care sparge canoane si forteaza gustul incetatenit. Capodopera nu se adreseaza unui public existent, ci si-l creeaza! Prin urmare, unul dintre scopurile (utopice?) ale educatiei estetice ar putea fi formarea publicului pentru receptarea operelor posibile, de a-l face sa fie, daca se poate, cu un “pas” inaintea viitoarelor experiente estetice.