Despre Ioan P. Culianu si Mircea Eliade de Matei CALINESCU

DESCRIERE

Matei CALINESCU

Despre Ioan P. Culianu si Mircea Eliade

Amintiri, lecturi, reflectii

HUMANITAS, 2023

Seria de autor Matei Calinescu – Opere, studii si eseuri

Editie revazuta si adaugita

Traducerile din limba engleza de Mona ANTOHI

Extras/ Maestrul indepartat (pp. 30-31)

In raspunsul dat lui Scholem, Eliade spune: „Nu-mi amintesc sa fi scris o singura pagina de doctrina sau de propaganda legionara. Dar Sebastian citeaza (p. 24, col. 1) cateva randuri dintr-un text aparut in cotidianul Garzii de Fier, Buna Vestire (13 [sic] decembrie 1937) si intitulat <<De ce cred in biruinta miscarii legionare>>. Nu am colaborat niciodata la acest ziar. Cu toate acestea, textul exista, de vreme ce Sebastian il citeaza. Probabil era un raspuns, oral, la o ancheta, raspuns „editat” de catre redactor. Mi-e cu neputinta sa aduc alte precizari. Dar, in acea perioada, colaboram la cateva saptamanale importante, unde as fi putut lesne expune astfel de idei. De ce n-am facut-o?” (Traducerea din franceza, dupa o copie xerox aflata in posesia mea, imi apartine; scrisoarea a fost publicata in Jurnalul literar in 1996.) Eliade colaborase totusi la Buna Vestire (vezi biobibliografia ingrijita de Mircea Handoca, Editura Jurnalul literar, 1997, care inregistreaza trei articole semnate si trei raspunsuri la anchete, inclusiv textul discutat in corespondenta cu Scholem). Era vorba despre marturii de simpatie sau de adeziune personala, dar intr-o perioada de intensa campanie electorala (pentru alegerile de rau augur din decembrie 1937), cand tot ce publica „seful tinerei generatii” era implicit considerat propaganda de tineretul intelectual rinocerizat sau pe cale de rinocerizare.

Extras/ Discipolul cu „focul sacru” (p. 104)

Il cunoscusem pe Culianu in 1969-1970, cand imi fusese student la Bucuresti. Era, de pe atunci, o figura aparte, un timid ambitios care stia mai mult decat profesorii sai, iubit si admirat fara invidie de cei mai capabili dintre colegii sai. Mai mult decat de la cursuri sau din sala de seminar, mi-l amintesc din zgomotoasele restaurante sau braserii din apropierea universitatii (Dunarea, Lido), unde ca tanar profesor mergeam uneori cu studentii mei favoriti. [...] Culianu aparea imprevizibil la astfel de intalniri conviviale, uneori volubil, alteori taciturn, dar centrul atentiei se deplasa invariabil spre el. Se anima rareori si atunci ochii lui de obicei inexpresivi erau strabatuti de scaparari lucide, taioase.