Corneliu COPOSU | File dintr-un jurnal interzis – 1936-1947, 1953, 1967-1983

DESCRIERE

Corneliu COPOSU    |    File dintr-un jurnal interzis – 1936-1947, 1953, 1967-1983

Editura Vremea – Bucuresti, 2014

Colectia FID – Fapte, Idei, Documente

Extras/ 23 august 1944/ pp. 395-396

Armistitiul este un act militar, deci guvernul care-l va incheia va fi in mod logic un guvern de militari.

Pentru ca opinia publica din tara si din strainatate sa aiba certitudinea ca iesirea Romaniei din razboiul declarat contra Aliatilor, armistitiul si abandonarea dictaturii sunt facute cu acordul intregii noastre natiuni, partidele politice care reprezinta azi aproape unanimitatea natiunii vor garanta politiceste guvernul de armistitiu condus de dumneavoastra (generalul Sanatescu, nnLB), prin prezenta reprezentantilor lor, alaturi de dumneavoastra, ca ministri de stat si de guvern.

De altfel, domnule general, repet ca, in urma refuzului categoric al Moscovei de a accepta ca baza de discutie frontierele de la 1938 si in urma comunicarii exprese a negociatorilor sovietici de la Stockholm si Cairo ca acceptarea frontierei de la 1940, pe Prut, este o conditie sine qua non a armistitiului, in calitatea mea de om politic, mi-ar fi imposibil sa prezidez un guvern care, prin forta imprejurarilor si pentru salvarea tarii, este constrans sa accepte aceasta clauza chiar si provizoriu. Aceasta cu atat mai mult cu cat eu (Maniu) am fost acela care am initiat cu ocazia ultimatumului sovietic, cel mai energic protest impotriva cedarii Basarabiei si Bucovinei de Nord si in toata activitatea mea politica am sustinut cu vigoare si constanta drepturile noastre asupra acestor provincii romanesti.

23 august 1944

Sanatescu, dinainte pregatit, incepe un nou asediu pentru a-l convinge pe Maniu sa accepte sefia guvernului, subliniind ca aseara tarziu, Regele, care este foarte contrariat, i-a cerut sa mai faca o incercare. “Eu, zice Sanatescu, imi asum orice risc, cu devotament si cu convingere. Dar nu vreau sa ma fac de ras!” Damaceanu da din cap, in semn de accord, insa nu scoate o vorba.

“Singura formula valabila este guvern prezidat de dumneavoastra, cu sprijinul tuturor! Asta vrea Regele, asta vor comunistii, asta vrem toti.”

Maniu, foarte calm, ii raspunde: „Domnule general, in cazul in care vom fi obligati sa recurgem la solutia a II-a, formula politica cea mai potrivita va fi, asa cum am avut cinstea sa propun azi noapte, in prezenta dumneavoastra, a M.S. Regelui, un guvern Sanatescu compus exclusiv din generali, pe care cei patru reprezentanti ai opiniei publice ii vor garanta politiceste, pentru tara si strainatate, prin prezenta lor in guvern ca ministri de stat.

Daca ultimele demersuri pe langa domnul Maresal vor esua, in mod fatal va trebui sa actionam la indepartarea si eventual arestarea lui Antonescu si a principalilor lor colaboratori.

In locul ramas vacant prin demiterea domnului Antonescu vom constitui un guvern de armistitiu.

Armistitiul este un act militar, deci guvernul care-l va incheia va fi in mod logic un guvern de militari. [...]

De altfel, domnule general, repet ca, in urma refuzului categoric al Moscovei de a accepta ca baza de discutie frontierele de la 1938 si in urma comunicarii exprese a negociatorilor sovietici de la Stockholm si Cairo ca acceptarea frontierei de la 1940, pe Prut, este o conditie sine qua non a armistitiului, in calitatea mea de om politic, mi-ar fi imposibil sa prezidez un guvern care, prin forta imprejurarilor si pentru salvarea tarii, este constrans sa accepte aceasta clauza chiar si provizoriu. Aceasta cu atat mai mult cu cat eu (Maniu) am fost acela care am initiat, cu ocazia ultimatumului sovietic, cel mai energic protest impotriva cedarii Basarabiei si Bucovinei de Nord si in toata activitatea mea politica am sustinut cu vigoare si constanta drepturile noastre asupra acestor provincii romanesti. Dumneavoastra, ca general, incheiati un act cu caracter militar si nu aveti raspundere politica pentru consecintele lor.”

Extras de la p. 515 – Ultima convorbire cu Maniu

Cea din urma convorbire cu Maniu am avut-o in vara tarzie (septembrie) a anului 1947, in puscaria Malmaison (Calea Plevnei) in care Maniu, arestat de doua luni, era retinut in celula nr. 2, iar eu, transferat de la inchisoarea din subsolul Ministerului de Interne la Malmaison, pentru completarea relatiilor cu strainii, ocupam celula nr.4.

Imediat dupa pranz, era de serviciu pe culoar un agent curajos, din vechea garda, caruia ii facusem in trecut cateva servicii, pentru care in=mi era recunoscator, si care banuiesc ca nu era prea devotat noului regim. Acesta, dupa ce si-a luat masuri de asigurare impotriva unui pericol potential, mi-a deschis discret celula si m-a introdus in celula lui Maniu. Surprins, Maniu m-a intrebat de sanatate, de situatia unor apropiati ai lui, inruditi si prieteni politici, mi-a spus cu sobrietate, dar destul de senin si resemnat, ca dansul probabil ca nu va supravietui inchisorii care i se pregateste certitudine (era inainte de proces), dar ca, „pana la urma, dreptatea va birui, iar voi, cei tineri, sa aveti grija sa restabiliti adevarul asupra faptelor noastre, izvorate din sentimentul datoriei fata de Patrie, pentru viitorime.” [...]