DESCRIERE
PLATON / BANCHERUL
HUMANITAS, 2017
Traducere, studiu introductiv si note de Petru CRETIA
||||
Extras din Preambul. Despre iubire
Cititorul are aici, in romaneste, o scriere straveche si, prin veacuri, ilustra: Banchetul lui Platon. Tot ce s-a spus despre iubire de la Banchet mai apoi in el isi afla obarsia si intemeierea, cu singura exceptie a iubirii intru Crist. Pe de alta parte, dialogul este una dntre cele mai mari impliniri ale prozei lui Platon, ale scrisului in Grecia veche si ale artei literare in genere. In sfarsit, scrierea, in ciuda aparentei ei transparente, este in multe privinte dificila, atat ca idei cat si ca fond istoric al acestor idei: atat intregul gandirii lui Platon, cu tot ce a precedat-o, cat si determinarile specifice ale lumii grecesti clasice. Ne despart de ea douazeci si patru de veacuri, peste saptezeci de generatii omenesti, jocul parca infinit al fetelor timpului. Exista dar primejdia ca cititorul de azi sa nu inteleaga chiar tot ce este de inteles si ori sa cada intr-o exaltare neavenita, ori sa fie dezamagit. De aici obligatia traducatorului, macar pentru faptul ca a avut un contact nemijlocit, indelungat si responsabil cu originalul grecesc, sa-i vina cumva in ajutor. Desigur, el nu poate oferi aici o nici expunere generala a filozofiei antice, nici o istorie a lumii grecesti din secolele IV si V, cu evenimentele, institutiile, moravurile si mentalitatile ei, departe de asta. Dar ii sta in putinta sa dea cateva informatii esentiale si, nu mai putin, sa spuna cat a inteles el insusi din Banchet, inclusiv nedumeririle si chiar insatisfactiile teoretice care i-au ramas.
Tema dialogului este iubirea, mai exact erosul, in sensul pe care il voi defini mai departe. Chiar asa l-au subintitulat comentatorii tarzii: pert erotos, despre iubire. Cat despre titlu, Banchetul, el este, in greceste, Symposion, si acesta este cel dintai termen care trebuie lamurit. In secolele V si VI se statornicise obiceiul ca un numar de atenieni din societatea buna sa se adune, serile, in casa unuia dintre ei, sa ia impreuna masa (deipnon), dupa aceea sa procedeze la o scurta ceremonie religioasa si, in sfarsit, sa se astearna impreuna pe baut, syn-pinein, de unde si numele de symposion. Dar nu oricum, ci dupa un anume ritual sau protocol pe care il fixa symposiarhul, capetenia banchetului, maestrul ei de ceremonii, care fixa atat cantitatea de vin si taria lui cat si felul petrecerii, care putea contine jocuri, recitari, cantece (cu sau fara acompaniamentul unei flautiste), mai rar dansuri, glume, ghicitori, anumite subiecte de conversatie, elogii; tot el stabilea si succesiunea participarilor. Toate acestea erau alese dintr-un set de posibilitati consfintite de traditie, dar luau de fiecare data, fireste, o turnura anume, in functie de predispozitiile symposiarhului si ale comesenilor. Cum se vede si din stilul anume adoptat cu prilejul memorabilului symposion infatisat in Banchetul. Petrecerea se desfasura intr-o sala destul de mare, unde gazda si musafirii stateau intinsi pe paturi, sprijiniti pe cotul stang, aveau dreapta libera sa ia mancarea si apoi bautura, asezate pe cate o masuta cu trei picioare plasata in stanga fiecarui pat. Primul pat din dreapta intrarii era locul de onoare, apoi paturile se insirau de-a lungul peretilor, pana la ultimul, care venea in stanga usii. Puteau sa fie pana la zece–douasprezece paturi, pe care puteau sta intinse, oblic si paralel, doua sau trei persoane, toti barbati. Serviciul il asigurau sclavii, care aveau, la inceputul intrunirii si dupa cina, , sarcina de a-i ajuta pe convivi sa se spele, aducandu-le lighene si prosoape, parfumuri si cununi. In incapere se afla un mic altar si un crater, un vas mare in care vinul era amestecat, in diferite proportii, cu apa (erau vinuri tari, care nu puteau fi altfel baute fara riscuri).
Platon a adoptat, pentru acest dialog, care nu este tocmai un dialog, scenariul unui symposion din mai multe motive: ii permitea, fara sa se abata de la traditie, sa dea un loc central rostirii cate unui elogiu, intr-o atmosfera amicala si moderat euforica si fara ca diferitele pareri sa intre in coliziune dialectica, cum procedase in majoritatea scrierilor sale precedente. Procedeul dialogic n-ar fi avut acelasi randament in functie de scopul pe care si-l propusese. Fireste, cuvantarile nu se succed fara ca cele mai de pe urma sa nu se refere, recursiv si critic, la cele de dinainte. Dar de data aceasta, cu exceptia catorva pasaje, Platon a renuntat in chip deliberat la procedeul socratic al scurtelor intrebari si raspunsuri, in favoarea unei suite de expuneri mai largi si autosuficiente. Pentru opozitia sau complementaritatea ideilor a optat pe efectul de ansamblu si a contat pe patrunderea cititorului. A rezultat o opera polifonica de un mare efect expresiv. Ea a instituit traditia unei specii literare, banchetul filozofic, care a fost indelung imitata si careia ii datoram, prin subspecia banchetului erudit (Plutarh, Aulus Gellius, Athenaios si Macrobius) o cantitate enorma de informatii care altfel ar fi fost pierdute.
Alaturi de scenariul simpotic, atat de specific lumii vechi si atat de strain, ca institutie sociala, de deprinderile noastre, mai este un lucru fara lamurirea caruia Banchetul cu greu poate fi inteles: pederastia antica. Intr-adevar, cu exceptia discursului lui Aristofan si a catorva aluzii depreciative in altele cateva, iubirea despre care se vorbeste in dialog este exclusiv aceea imanenta unei relatii homosexuale intre barbati, si anume unei subspecii a acesteia, singura existenta si acceptata in lumea aceea: paid-erastia, iubirea unui om mai varstnic pentru un adolescent abia ajuns la pubertate. Componenta erotica si sexuala a acestui tip de relatie este irecuzabila, a o ascunde ar fi o pagubitoare naivitate sau pudibonderie. Cei mai varstnici ravneau sa se apropie fizic de adolescentii care le starneau patima, voiau sa-i mangaie, sa-i imbratiseze, si chiar sa practice cu ei un act sexual, in principiu intercrural si nu anal. Relatia consacrata era insa mai complexa decat atat, ea implica si o relatie afectiva si educativa. Cel cu o situatie statornicita in lume si bogat de experienta anilor sai urmarea sa-i transmita celui mai tanar valorile in cadrul carora avea sa traiasca. Relatia paid-erastica era implicit una paid-agogica, relatia erotica trebuia sa fie si una educativa. E vorba aici, desigur, si de statutul femeilor in societatea ateniana de atunci, de claustrarea lor domestica, de lipsa totala a participarii lor la viata publica si cu atat mai putin la cea politica. Dar, oricare ar fi originile si determinarile institutiei pederastice (tolerata la nivelul moravurilor, dar neconsfintita de lege), ea isi pune apasat pecetea pe stilul acelei civilizatii si terbuie sa o acceptam si s-o intelegem ca atare. Oricum, Banchetul ramane un text obscur fara o mai adanca intelegere a pederastiei grecesti si a impulsurilor care o determina.
SPECIFICATII
Traducere | Traducere, studiu introductiv si note de Petru CRETIA |
An aparitie | 2017 |