Tom GALLAGHER | Furtul unei natiunl. Romania de la comunism incoace

Tom GALLAGHER    |    Furtul unei natiuni    Romania de la comunism incoace

HUMANITAS, 2005

Seria Istorie

Traducere din engleza de Mihai ELIN, Delia RAZDOLESCU, Horia BARNA

||||

Extras din capitolul Intoarcerea la subdezvoltare – Impunerea si consecintele stapanirii comuniste, Aspecte ale culturii politice care au dus la preluarea puterii

Biserica Ortodoxa a fost frecvent perceputa drept institutia nationala cu cea mai mare priza la romanii de rand. Traditia ei de ascultare fata de puterea stapanitoare s-a tradus prin faptul ca ea dadea mult mai putine dureri de cap comunistilor din Romania decat dadeau Bisericile catolica si protestanta comunistilor din Polonia, respectiv Germania de Est. Nichifor Crainic, un ganditor de dreapta care sperase ca ortodoxia avea sa se afle in centrul unei noi ideologii conducatoare, a conchis inca inainte de 1944 ca Biserica lui nu avea o orientare politica proprie si prefera s-o urmeze pe cea a statului.

Atitudinea primilor guvernanti comunisti fata de Biserica Ortodoxa din Romania a fost subtila si calculata. Ei au vazut Biserica majoritara ca pe un instrument prin intermediul caruia partidul putea in primul rand sa manipuleze si apoi sa mobilizeze societatea pentru planurile lui de transformare socio-economica. Richard Wurmbrand, un pastor protestant anticomunist, si-a amintit ca participase, la sfarsitul anilor ’40, la o intrunire la care Dej linistise asistenta, formata in general din fete bisericesti ortodoxe, spunand ca era gata „sa uite si sa ierte” – cuvinte intelese ca o referire la bine cunoscutele simpatii ale Bisericii fata de miscarea legionara. Desi capul Bisericii, Patriarhul Nicodim, ca om devotat familiei regale, a refuzat sa dea binecuvantarea republicii proclamate la sfarsitul anului 1947, Dej s-a comportat cu o siguranta care sugera ca stia destul de multe despre moravurile Bisericii Ortodoxe pentru a fi convins ca aceasta n-ar fi putut sa devina o forta de rezistenta impotriva comunismului. Considerata in multe cercuri ca suspecta, moartea neasteptata a lui Nicodim la inceputul anului 1948 a dat posibilitatea comunistilor sa aleaga un succesor care pentru urmatorii treizeci de ani a facut ca Biserica sa fie supusa fata de puterea carmuitoare. [...] Si Dej, si Justinian, in ciuda situarii lor in puncte diferite ale spectrului politic, erau atasati ideii unor forme autohtone de dezvoltare. Comunistii respingeau Occidentul, fapt care le oferea intr-o oarecare masura un teren comun cu Justinian, cap al unei biserici care a suspectat vreme indelungata amestecul apusean in Romania. In 1945, Mitropolitul Ardealului, Nicolae Balan, a publicat un articol in care saluta „credinta ortodoxa comuna... care uneste sufletul nostru cu sufletul Rusiei, statul nostru cu statul puternicului nostru vecin...”.

Extras din capitolul 6 – O coalitie cu spinarea franta, Cine guverneaza Romania? Cazul Renel

Nehotararea cu care Radu Vasile a abordat chestiunea societatilor de stat a iesit in evidenta in modul in care a rezolvat problema Renelului, regia nationala de electricitate. In 1990 Petre Roman infiintase o serie de societati de stat, care detineau monopolul in sectoare-cheie ale economiei. Aceste monopoluri, scutite temporar de privatizare, erau bazate pe ideea de „regie”, dupa modelul francez. Regiile precum Renelul se bucurau de o larga autonomie din partea statului, cu toate ca acesta le garanta veniturile. O lege care data din august 1990 le permitea administratorilor regiilor sa-si stabileasca propriile salarii. Potrivit unor dezvaluiri din 1990, directorii de regii primeau salarii in valoare de 100 000 de dolari, iar salariul mediu era de trei ori mai mare decat cel platit in alte intreprinderi de stat. In 2000 presedintele insusi a subliniat ca salariile de la Renel valorau 0,84% din PIB in 1999, iar pierderile inregistrate de aceasta regie se ridicau la 1% din PIB. [...]

In mai 1998 Radu Vasile a primit acordul intregii coalitii ca sa blocheze conturile Renelului. Dar in aceeasi zi conturile au fost deblocate. Purtatorul de cuvant al primului-ministru i-a amenintat pe ziaristi ca li se va retrage acreditarea daca dezvaluiau ceea ce promisese premierul cu o seara inainte, „cand fusese obosit”. In urma unor presiuni ce nu-si gasisesera explicatie, guvernul fusese nevoit sa revoce o masura de mult asteptata de FMI.