Teilhard de CHARDIN | Mediul Divin

DESCRIERE

Teilhard de CHARDIN    |    Mediul Divin

Editura Herald, 2007

Traducere din limba franceza: Dorin STEFANESCU

||||

Extras din capitolul Desavarsirea crestina a efortului uman – 6. Dezlegarea prin actiune (pp. 50-52)

Tot ceea ce am spus despre indumnezeirea intrinseca a efortului uman nu pare sa fie pus sub semnul indoielii de catre crestini, intrucat, pentru a o stabili, ne-am marginit sa abordam, in toata rigoarea lor, si sa le confruntam intre ele, adevaruri teoretice sau practice recunoscute de toti.

Totusi, anumiti cititori, fara sa gaseasca un viciu anume in rationamentul nostru, se vor simti poate usor derutati sau nelinistiti in fata unui ideal crestin ce acorda un loc atat de important preocuparii legate de devenirea umana si de indreptarile vietii pe pamant. Sa nu se uite ca n-am parcurs decat jumatate din drumul ce duce la muntele Transfigurarii. Nu ne-am ocupat pana acum decat de partea activa a vietii noastre. In cele ce vor urma, adica in capitolul despre pasivitati si diminuari, vom vedea deschizandu-se si mai mult bratele proteguitoare ale Crucii. Sa observam deocamdata un aspect. In atitudinea atat de optimista, atat de cuptinzatoare, ale carei trasaturi le-am schitat mai sus, se ascunde o adevarata si adanca renuntare. Cel care se implica in datoria umana conform exigentei crestine, chiar daca in aparenta pare sa fie absorbit de grijile pamantesti, este pana in adancul sau cu totul dezlegat.

In sine, prin natura sa, munca este un factor multiplu de dezlegare pentru toti cei ce i se dedica firesc, cu abnegatie. Mai intai, ea implica efortul, izbanda asupra inertiei. Oricat de interesanta si de spirituala ar fi (cu cat este mai spirituala, s-ar putea spune), munca este o creatie chinuitoare. Omul nu scapa de teribila cazna a datoriei monotone si banale decat pentru a face fata nelinistilor si tensiunii launtrice a „creatiei”. A crea, sau a organiza energie materiala, adevar ori frumusete, inseamna o suferinta launtrica ce il indeparteaza pe cel ce se incumeta la aceasta de viata tihnita si retrasa in care zace de fapt viciul egoismului si al legarii. Pentru a fi un bun truditor al Pamantului, omul nu trebuie doar sa-si paraseasca o singura data linistea si tihna, ci sa stie sa-si abandoneze fara incetare, intru depasirea lor, formele primare ale indeletnicirii, ale artei si ale gandurilor sale. A te opri din drum pentru a te bucura sau a poseda ar reprezenta un pacat savarsit impotriva actiunii.