Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Sfantul Cuvios Paisie de la Sihastria de Arhim. Ioanichie Balan

0 opinii / Scrie o opinie
  • 39,00 lei

SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Arhim. Ioanichie Balan

Sfantul Cuvios Paisie de la Sihastria

Editura Doxologia, 2026

 

 

 

 

 

Notă asupra ediției
Prezentul volum reprezintă o reeditare a volumului Părintele Paisie Duhovnicul, scris de Arhimandritul Ioanichie Bălan. Pentru această ediție, textul a fost revizuit și îndreptat acolo unde a fost necesar, păstrându-se însă conținutul și mărturia originală a autorului.
Întrucât lucrarea a fost alcătuită înainte de trecerea Părintelui Paisie Olaru în rândul sfinților Bisericii, iar autorul nu mai este în viață, am păstrat în cuprinsul ei apelative precum „Părintele Paisie", sau „Ieroschimonahul Paisie", așa cum apar în textul original. Această opțiune urmărește să păstreze caracterul documentar al mărturiei Arhimandritului Ioanichie Bălan și perspectiva în care aceasta a fost scrisă.

 

Așa era Părintele Paisie: smerit, tăcut, blând, înțelept la Acuvânt, foarte milostiv și iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți și iubea liniștea. Nu-i plăcea să trăiască între mulți și își ascundea viața și nevoința. Nimeni nu știa cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea și inima lui, cât stă la masă și cât se odihnește. Pe lângă liniște, îi iubea mult și pe fii săi duhovnicești, pe care îi primea la spovedanie în orice oră din zi și din noapte și purta mare grijă de mântuirea lor. 

Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria