Sarmiza CRETZIANU | Cronica Staicului

DESCRIERE

Sarmiza CRETZIANU    |    Cronica Staicului

HUMANITAS VINTAGE, 2012

Cu un cuvant inainte de Barbu CIOCULESCU

||||

Extras din Cuvantul inainte

Curios lucru cum raman de la scriitori portretele de neuitat ale personajelor lor, pe cand propria persoana se retrage in cea mai inconfortabila dintre umbre: uitarea. Este parca anume cazul Sarmizei Cretzianu, autoare a numai doua volume, izvoditoare de chipuri si intamplari din trecute vremuri si dintr-o zona geografica pana la dansa necercetata in literatura noastra: valea Motrului.

Creatoare a unei lumi care o situeaza in sfera amintirilor lui Ion Ghica si a fantasmelor lui Mateiu I. Caragiale, dar intr-o proprie si originala viziune, romantioasa pe cat, iata, de realista, Sarmiza Cretzianu a putut da masura talentului ei chiar in vremi care tocmai nimiceau clasa sociala din care facea parte.  Serban Cioculescu i-a caracterizat cel mai bine opera, in doua ajungatoare prefete, in care a fost putin loc pentru autoarea insasi. O cunoscuse inca din adolescenta, din anii severineni, ca pe una dintre fetele frumoase ale portului dunarean. Eu am cunoscut-o in perioada cand isi scria prima opera, cand o exceptionala tinerete sufleteasca pastra in forma si necontenita miscare un trup fragil trecut de jumatatea vietii, intr-o exuberanta lipsita de orice urma de narcisism.

In mansarda unei case batranesti de pe strada Sfantul Constantin, in doua incaperi apasate de barnele tavanului, sotii Miza si Radu Cretzianu te primeau intr-un interior de cel mai fin gust – paseist, desigur. De cum intrai, te simteai aparat de stihiile de afara. Ochii albastri, de nuanta deschisa, ai Mizei te scaldau in simpatie – descoperise la mine barbia stramosului meu. „L-ai cunoscut?”, o intrebase numaidecat conu Barbu Slatineanu. Dar cum ar fi putut sa-i scape tocmai celei mai indicate sa ridice un Arhondaric al Olteniei?