Pur si simplu muzica
de Haruki MURAKAMI, Seiji OZAWA
(0 opinii)
Cod produs: LB-2019-072
Autor: Haruki MURAKAMI, Seiji OZAWA
Editura: Polirom

Pret: 44,95 lei

Haruki MURAKAMI, Seiji OZAWA  / Pur si simplu muzicaSeria de autor – Haruki MURAKAMITraducere din japoneza si note de Mihaela ALBULESCU||||Extras din capitolul A treia discutie – Ce s-a inta...
citeste mai mult

Cantitate:

-
+
SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166 116 (L-V: 9:00-20:00, S: 10:00-18:00)
Pur si simplu muzica
Pur si simplu muzica

(0 opinii)

Pret: 44,95 lei

Haruki MURAKAMI, Seiji OZAWA  / Pur si simplu muzica

Seria de autor – Haruki MURAKAMI

Traducere din japoneza si note de Mihaela ALBULESCU

||||

Extras din capitolul A treia discutie – Ce s-a intamplat in anii 60

Prima parte a acestei conversatii a avut loc pe data de 13 ianuarie 2011, dupa a doua discutie despre concertul de la Carnegie Hall. Din cauza ca nu am avut suficient timp la dispozitie in ziua respectiva, am intrerupt discutia si am continuat pe 10 februarie, tot in biroul meu din Tokio. Cu toate ca amintirile lui erau vii si interesante, la un moment dat, Maestrul mi-a spus: „Vai, cat de mute lucruri am uitat!”.

Dirijor asistent al lui Leonard Bernstein

MURAKAMI: Astazi as vrea sa ne concentram pe ceea ce a reprezentat anul 1960 pentru dumneavoastra...

OZAWA: Ce imi mai amintesc... stiti, am senzatia ca am uitat cam tot. (Rade.)

MURAKAMI: Data trecuta cand am discutat, mi-ati spus ca ati fost dirijor asistent al lui Leonard Bernstein la New York. La momentul respectiv am uitat sa va intreb, desi voiam, mai exact ce fel de munca implica pozitia de dirijor asistent?

OZAWA: Pai, cam toate orchestrele au un dirijor asistent. Dar Bernstein era mai deosebit si avea trei asistenti. Cred ca primea de undeva niste bani ca sa-i plateasca pe toti trei. Angaja cate trei pe o perioada de un an. Au fost si Claudio Abbado, Edo De Waart, Lorin Maazel si alti dirijori faimosi. In tineretea au lucrat ca dirijori asistenti ai New York Philharmonic. Cand eram la Berlin, am trecut printr-un interviu pentru a ocupa pozitia aceasta. Intamplator, chiar atiunci New York Philharmonic era in turneu prin Germania. Lenny si inca vreo alti zece membri au fost la interviu. Dupa concert, ne-am urcat in taxiuri si am mers la un bar cam dubios, numit Rififi. Acolo, printre sticlele de bautura a avut loc interviul. Am folosit pianul din recuzita barului si a fost un fel de test pentru urechea mea muzicala. Pentru ca Lenny tocmai dirijase Concertul nr.1 pentru pian de Beethoven, fiind in acelasi timp si interpret, era foarte relaxat dupa o treaba bine facuta. Pe atunci engleza mea era dezastruoasa, nu prea intelegeam ce-mi spuneau ceilalti, dar, intr-un fel sau altul, am trecut cu bine examenul (rade) si am ajuns asistent. Ceilalti doi deja fusesera alesi pentru anul respectiv. Eu am fost ultimul dintre cei trei. John Canarina si Maurice Peress au fost ceilalti doi.

MURAKAMI: Asa ca v-ati dus de la Berlin la New York.

OZAWA: Asta s-a intamplat toamna si, dupa sase luni, in primavara anului 1961, s-a decis ca New York Philharmonic sa mearga in Japonia. La Tokio se organiza un mare eveniment, ceva de genul „Estul intalneste Vestul” sau „Vestul intalneste Estul”, si orchestra fusese invitata sa participe. Si eu i-am insotit in acest turneu in calitate de dirijor asistent. Era si normal, de vreme ce eu sunt japonez. Pentru ca erau trei asistenti, fiecaruia dintre noi ii era atribuit un sfert din repertoriu. De asemenea, fiecare dintre noi pregatea una dintre cele trei lucrari pe care le dirija Lenny in concert, astfel incat sa-i putem tine locul in cazul in care el s-ar fi imbolnavit brusc.

MURAKAMI: Deci daca s-ar fi intamplat ceva, erati pregatiti sa urcati pe scena si sa dirijati in locul lui.

OZAWA: Exact. In plus, pe atunci se intampla destul de des ca Lenny sa nu vina la repetitii. Ma intreb de ce. Poate ca avioanele nu respectau orarul asa cum o fac acum. De cele mai multe ori nu aparea la inceputul repetiilor, asa ca noi trei stabileam care sa fie primul si repetam.

MURAKAMI: Repetati in locul lui?

OZAWA: Da. Lenny parca era ceva mai atasat de mine, asa ca eram favorizat in comparatie cu ceilalti. Cu mult inainte de turneul in Japonia, New York Philharmonic ii comandase o lucrare muzicala lui Toshiro Mayuzumi, iar acesta compusese Bacchanale. Normal ca domnul Mayuzumi s-a gandit ca Bernstein va dirija, dar Bernstein mi-a spus mie, care eram dirijorul asistent pentru lucrarea respectiva, sa ma ocup de repetitia de la Carnegie Hall. Am facut acea repetitie avandu-i ca spectatori si pe Mayuzumi, si pe Bernstein. M-am gandit ca asta-i valabil doar pentru ziua respectiva si ca Lenny va dirija ulterior. Dar a doua zi mi-a spus sa ma ocup tot eu. Si uite-asa am ajuns sa dirijez premiera piesei la New York.

MURAKAMI: Extraordinar!

OZAWA: Dupa concertul de la New York, ne-am dus in Japonia. Am presupus ca in Japonia Lenny se va afla la pupitru, dar, in avion, mi-a zis ca eu sunt cel care va dirija si acolo. Mi-a spus: „Numele tau e deja tiparit pe program!”.

MURAKAMI: Deci inca de la inceput planuise asta.

OZAWA: Asa ca si in Japonia tot eu am dirijat.

MURAKAMI: Domnule Ozawa, aceea a fost prima dumneavoastra aparitie in fata publicului cu New York Philharmonic.

OZAWA: Cred ca da. Nu, adevarul este ca mai dirijasem o data inainte. Cand am facut un turneu prin America, sa fi fost la Detroit? Am fost desemnat sa dirijez un bis. Parca era un concert in aer liber. Lui Lenny ii placea sa cante la bis ultima parte a suitei Pasarea de foc a lui Stravinski. Este o portiune destul de scurta , cam cinci sau sase minute. Atunci cand publicul l-a chemat pentru bis, m-a luat de mana, m-a dus pe scena si a zis: „Avem un dirijor tanar. Vreau sa il vedeti la lucru!”. Cred ca spectatorii nu au fost prea impresionati. Bine, nici chiar intr-atat de dezamagiti incat sa ma huiduie.

MURAKAMI: Domnule Ozawa, e clar ca dintre toti cei trei asistenti, dumneavoastra v-ati bucurat de un tratament special.

OZAWA: Da, spun asta deschis, am fost favorrizat. Cand m-a pus atunci pe loc, pe neasteptate, nu eram deloc pregatit din punct de vedere mental si m-am cam pripit, dar am facut tot ce am putut si, pana la urma, chiar am primit aplauze furtunoase. A fost un mare succes. Apoi am facut asta de doua, trei ori.

MURAKAMI: Nu cred ca am auzit de cineva care sa dirijeze doar bisurile...

OZAWA: Da, nu prea sunt cazuri. Chiar ma simteam prost fata de ceilalti doi asistenti.

MURAKAMI: Cam ce salariu primeste un dirijor asistent?

OZAWA: Pai, foarte putin. Pentru ca eram necasatorit cand am inceput, primeam cam o suta de dolari pe saptamana. Chiar nu puteai sa supravietuiesti cu o asemenea suma. Dupa casatorie aa crescut la o suta cincizeci de ddolari, dar, chiar si asa, nu ne ajungeau deloc. Cu totul, am stat doi ani si jumatate la New York. Acolo am inchiriat un apartament ieftin. Chiria pentru primul apartament in care am stat era o suta douazecisicinci de dolari si locuiam undeva la demisol. Cand ma trezeam dimineata, deschideam geamul si vedeam picioarele trecatorilor. Dupa casatorie, mi-a crescut salariul si ne-am mutat la un etaj superior. Zilele de vara din New York sunt incredibil de calduroase si, bineinteles, nu aveam aer conditionat, asa ca nu puteam dormi si mergeam la un cinematograf din apropiere. Lesne de inteles ca-l alegeam pe cel mai ieftin si dormeam acolo pana dimineata. Locuiam langa Broadway si erau multe cinematografe prin zona. Totusi la sfarsitul fiecarui film trebuia sa parasesti sala si sa iesi in hol. La fiecare doua ore ne trezeam si pierdeam vremea prin hol.

MURAKAMI: Nu aveati timp sa va mai luati o slujba?

OZAWA: Sa-mi iau o slujba... chiar nu-mi permitea timpul. Nu faceam decat sa invat lucrarea muzicala primita saptamanal.

MURAKAMI: Aveati mult de invatat deoarece puteati fi chemat in orice clipa pe scena pentru a dirija, nu-i asa?

OZAWA: Da, trebuia sa pregatesc totul pana in cel mai mic detaliu. Si mai erau si ceilalti doi dirijori asistenti. Ei aveau sarcina sa se ocupe de celelalte piese, dar daca se intampla ceva si nu puteau veni la concert? Pentru orice eventualitate, trebuia sa invat si partea lor. Niciodata nu-mi ajungea timpul.

MURAKAMI: Da, inteleg ce spuneti.

OZAWA: Pe atunci, nu aveam nimic altceva de facut, asa ca timpul liber mi-l petreceam la Carnegie Hall. Mi se spunea ca mai am putin si ma mut cu totul in sala. Mi se pare ca ceilalti doi munceau. Dirijau music-hall-uri pe Broadway, poate dirijau coruri, cam asta puteai sa faci. De aceea, se mai intampla sa vina la mine si sa ma roage sa le tin locul. Cred ca, dintre toti trei, eu eram cel care invata cel mai mult. Daca ar fi intervenit ceva in ultima clipa, iar eu nu as fi avut pregatite si bucatile lor, ar fi iesit o nebunie totala.

citeste mai mult
Traducere:
Traducere din japoneza si note de Mihaela ALBULESCU
Editura:
An aparitie:
2018

Scrie o opinie

Nota: HTML este citit ca text!

Rating:
Trimite opinie