Privirea urangutanului sau despre animalul din noi de Alexandru N. STERMIN

DESCRIERE

Alexandru N. STERMIN
Privirea urangutanului sau Despre animalul din noi
HUMANITAS, 2024

Extras/ Inceputul
Viata mea mergea de la sine, cum spune Alexandru Dragomir, pana cand in rutina si tumultul ei nefiresc de lumesti s-a petrecut ceva. Un eveniment, unul discret, insesizabil in universul din jur, dar total pentru vapaia din mine. Ca gestul cuiva care musca dintr-un mar fara sa stie ca asta va schimba fundamental curgerea lucrurilor, din acum-ul acelei clipe am simtit ca lumea mea n-are sa mai fie la fel.
O teama amestecata cu vina m-a ametit. Si de atunci am ramas cu imaginea aceea intr-un cotlon al mintii mele, cum a ramas pestera din Altamira cu pictura ei rupestra. Aveam senzatia ca facusem, parca, un mare si vechi pacat. Caci, da, pacate strigatoare la cer se pot face si doar cu privirea. N-am crezut ca o privire poate sa te mantuie sau sa te piarda pe veci. M-am tot gandit la pacatul meu ani de zile si, ca sa ma eliberez de povara, l-am marturisit in treacat la finalul cartii mele Cazuti din jungla.
Reiau aici spovedania mea:
Eram la gradina zoologica din Rostock, in pavilionul maimutelor. [...] Ma plimbam printre custi, chiar daca nu mai erau din gratii, ci din sticla, arhetipal tot custi ramaneau. [...] 
Inainte sa inchei trebuie sa va mai spun ceva, un fapt tulburator si de neinteles care s-a petrecut atunci candam privit urangutanul in ochi: m-am recunoscut in el si am devenit om, dar am simtit ca si el s-a recunoscut in mine.