Mircea CARTARESCU | Travesti

DESCRIERE

Mircea CARTARESCU    |    Travesti

HUMANITAS, 2019

||||

Extras din pagina de debut a romanului – p. 7

Prietene, cum sa lupt cu himera mea? Dragul meu, apropiatul meu, tu, singurul om pentru care scriu, pentru care am scris vreodata, cum sa scap de rujul acela intins pe viata mea ca pe o oglinda de spalator si care nu se sterge cu nimic, dimpotriva, se sleieste tot mai mult, mai murdar, mai diluat? Cum sa-mi retez din creier tatele alea de vata, fusta aia de curva imputita, peruca aia, artificiul, manierismul ala? Tulburarea care se invartoseaza ca un sirop gros in teasta mea imi coboara in oasele nasului, in vertebrele gatului si-mi invadeaza pieptul cu ceva roz si lipicios, de parca imaginea lui Lulu ar curge in culori amestecate, in farduri facute din urina de pisica, in parfum din sperma de zibelina, in flori exotice, putrede si suspecte, in ochi dati cu un rimel unsuros si – scurgandu-se ca in Dali – ar curge, m-ar naclai tot si s-ar prelinge pe asfalt intr-o balta care arunca un pseudopod spre canal. Stii, Victor, ca singuratatea mea are pe pielea ei alba un furuncul si ca acest furuncul se numeste Lulu? Stii ca am venit aici ca sa-mi reamintesc pielea fetei care in mine a gasit mereu un colt umbrit unde si-a putut legana papusa si ca jos, pe locul unde tivul rochiei ei atinge pulpa cu pielita dulce si transparenta am gasit acum un furuncul mizerabil care se numeste Lulu? Ninge acum pe marile si sclipitoarele ferestre ale vilei. N-am aprins deloc lumina in hol. Privesc cum amurgul isi interpune filtrele fotografice intre mine si crengile inzapezite de pin care respira langa geam, care tac acolo, care raspandesc liniste cenusie afara. Si linistea cenusie patrunde osmotic prin membrana fasiilor de sticla si se asaza in straturi groase, stravezii, unele verzui, altele crem, dar cele mai multe de cenusa grea si transparenta, in marele hol rece.