Marius CONSTANTINESCU | Press Pass. Interviuri si insemnari de jurnal de la Festivalul International „George Enescu“ (editiile 2011 si 2013)

DESCRIERE

Marius CONSTANTINESCU    |    Press Pass

Interviuri si insemnari de jurnal de la Festivalul International „George Enescu” – Editiile 2011 si 2013

HUMANITAS, 2015

Cuvant inainte de Razvan PENESCU, fondator LiterNet

||||

Printre interview-ati: tenorul Johan BOTHA,, mezzosoprana Angelika KIRSCHSCHLAGER,dirijorul Lawrence FOSTER, dirijorul, clavecinistul si organistul Ton KOOPMAN, violonistul Vadim REPIN, pianista Helene GRIMAUD, dirijorul Antonio PAPPANO, dirijorul Daniele GATTI, soprana Julia LEZHNEVA, violoncelistul Gautier CAPUCON, violistul, violoncelistul si compozitorul Jordi SAVALL, violonistul Maxim VENGEROV s.a.

Violonista Hilary HAHN/ e x t r a s

Asa cum spuneam, sunteti o observatoare rafinata. Citeam pe site-ul Dvs. ganduri despre cum ar trebui sa se raporteze cineva pentru prima data la muzica clasica: sa intre in sala de concert, sa observe orchestra... cum sunteti ca spectator? Puteti sa va separati de artista care sunteti?

Foarte buna intrebare! E provocator. Ma gandesc ca este ca in cazul in care un scriitor citeste un roman: „Mda, asta e partea in care ar trebui sa se intample nu stiu ce...”

Da, stiti toate trucurile!

Asa si eu. Ma gandesc: „Hmm, poate ca as fi facut altfel aici, poate mai repede...” Imi trec multe lucruri prin cap. Am inceput sa merg la concerte de cand eram mica, asa ca imi amintesc cum este sa experimentezi toate acestea fara sa stii intocmai ce se intampla. In toata acea perioada studiam vioara, dar nu cunosteam prea bine repertoriul si nici cum as vrea sa cant eu. Nu eram neaparat analitica. Acum, merg la un concert si observ fiecare detaliu, dar, in acelasi timp, ma conectez rapid si cu solistul, ceea ce e foarte distractiv pentru mine. La un moment dat, mi-am luat o jumatate de an sabatic, ca sa vad ce fac in mod normal daca nu am nimic planificat. Am fost surprinsa sa vad ca nu m-am atins de muzica pana cand am simtit ca nu mai pot astepta o secunda in plus. Am facut asta ca un fel de resetare personala. Dupa vreo trei luni, am dat drumul la radio si... era cel mai minunat lucru: Simfonia cu orga de Saint-Saens! Am inceput sa sun oameni, sa le spun sa deschida radioul, e fantastic, nu prea auzi asa ceva! Dupa ea, a inceput altceva si era la fel de uimitor, deci m-am apucat sa sun lumea din nou...

Parca era un botez...

Atunci nu mai ascultam deloc analitic, ci ca un spectator. Nu mai auzeam note, ci sunete, expresii. Ca artist, aceasta experienta a fost definitorie! Fara ea, as ficontinuat la fel, in aceeasi spirala a gandurilor... nu ma asteptam, dar m-a uluit experienta si m-a facut sa inteleg mult mai bine ce inseamna sa fii in public si, pur si simplu, sa iti placa ceea ce auzi.