Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Jane AUSTEN - Ratiune si simtire

0 opinii / Scrie o opinie
  • 32,00 lei

ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Jane AUSTEN - Ratiune si simtire

Editura Corint, 2014

Colectia Clasici ai literaturii universale

Traducere din limba engleza de Lidia GRADINARU

Prefata de Cornel Mihai IONESCU

 

Extras/ Prefata – Sub cerul lui Jane Austen

Relatia lui Jane Austen cu romantismul este atat de complexa si de ambigua, incat doi importanti critici romantici pot formula despre opera ei judecati ce se inscriu intr-o antinomie fara solutie. Englezului Macauley i se parea ca Jane Austen poate fi asemuita numai lui Shakespeare, desi tot el marturisea intr-o scrisoare din 1838 despre Walter Scott: „Nu ma pricep sa fac analize izbutite ale efectului operelor de geniu... N-am scris nici macar o pagina de critica a poeziei sau a artelor frumoase pe care n-as arde-o daca mi-ar sta in putinta.” De cealalta parte a Atlanticului si la antipodul pretuirii lui Macaulay, Emerson scria, in 1861, in Jurnalul sau: Jane Austen este „vulgara in ton, sterila in inventie artistica, prizoniera a jalnicelor conventii ale societatii engleze, lipsita de geniu, de spirit, de experienta lumii. Viata n-a fost nicicand atat de stramta si ingusta.” Cat priveste pe imprudentul care a facut analogia intre Jane Austen si Shakespeare, Emerson il amendeaza printr-o executie nemiloasa, in spiritul pragmatismului yankeu: „Ce zarzavagiu remarcabil a fost sacrificat pentru a-l face pe Macaulay!”

Dupa aproape un secol Gide marturisea ca admiratia pe care i-o poarta lui Jane Austen ar putea fi adumbrita de nefericita comparatie a lui Macaulay: „Opere si oameni, pe toate le judecam printr-o prisma anumita, iar judecata altuia ne predipune. Cutare carte ni se pare cu atat mai putin buna, cu cat am auzit-o laudata prea mult, sau cu atat mai buna, cu cat cutare critic a denigrat-o... [...]”

SPECIFICATII

An aparitie 2014