DESCRIERE
Florilegiu patristic - Despre unitatea de credinta
Selectie texte, introducere si comentarii de Preot Adrian AGACHI
Editura Cuvantul Vietii a Mitropoliei Munteniei si Dobrogei, Bucuresti – 2018
Lucrare publicata cu binecuvantarea Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Extras/ Nota editoriala
In Antichitatea greco-romana, credinta pagana politeista era norma religioasa absoluta, iar singura modalitate de „comuniune” a celor care o impartaseau consta in cateva sarbatori comune (Saturnaliile, Lupercaliile etc.) si unele evenimente din spectrul politic, precum incoronarea unui nou imparat sau dictator, numirea unui guvernator sau, pur si simplu, celebrarea unui triumf impotriva populatiilor barbare. Din momentul aparitiei credintei crestine, tot acest context – in care religia pagana ingloba un conglomerat de superstitii si rituri dedicate unei multitudini de zei de care oamenii se foloseau numai atunci cand aveau nevoie – s-a schimbat fundamental, la inceput lent, pe parcursul primelor trei secole d. Hr., iar, apoi, intr-un ritm accelerat, pe parcursul secolului al IV-lea. crestinismul cucerise lumea pagana, modificand insasi structura ei esentiala, propunand o viziune radical diferita intemeiata pe marturisirea de credinta (Crez) si comuniunea liturgica. Marturisirea de credinta s-a nascut si s-a format in mijlocul comuniunii liturgice, adica prin centralitatea Sfintei Liturghii si a celorlalte Sfinte Taine, fapt confirmat si de vechea expresie lex orandi, lex credendi est: norma rugaciunii este si norma credintei. Din clipa in care s-a cristalizat textul final al Simbolului de credinta si s-a stabilit cu exactitate canonul Sfintei Scripturi, adica la finalul secolului al IV-lea, Biserica s-a raspandit in mod unitar si la popoarele care traiau la granitele Imperiului Roman si care au ales sa adere cu entuziasm la crestinism.
