Doctorul Nicolae C. PAULESCU sau Stiinta marturisitoare. Crestomatie comentata

DESCRIERE

Doctorul Nicolae C. PAULESCU sau Stiinta marturisitoare. Crestomatie comentata

Editura CHRISTIANA, 2019

Colectia Apologii contemporane

Editia a III-a

Crestomatie, note si tablou bio-bibliografic de Razvan CODRESCU

Cu o postfata de Parintele GALERIU

||||

Extras din Dr. V. Trifu despre N. C. Paulescu

Profesorul Paulescu nu avea prea mare incredere in posibilitatile de curanda indreptare a societatii, fiindca nu vedea cine ar fi putut, pe atunci, sa izbuteasca s-o readuca pe drumul cel drept. Era prea afundata in „patimi”, prea slaba in mainile Francmasoneriei, prea mult robita Iudaismului neinduplecat.

In 1921, a facut publica o lunga „Scrisoare catre Ovrei”, in care le arata, cu propriile lor marturii, intentiile criminale si viciile in care s-au scufundat, de ce sunt exclusivisti si neasimilabili, de ce sunt urati de lume, ce soarta nenorocita ii asteapta. Le vorbea despre legea divina a Iubirii si-i chema in sanul Bisericii lui Christos:

„Nu mai chinuiti Omenirea, intretinand discordia si provocand revolutii si razboaie. Lasati lumea in pace, si binefacerile Pacii se vor revarsa si asupra voastra. Dar, mai presus de toate, cereti lui Dumnezeu sa aiba mila de voi si sa va dea putina intelepciune, ca sa nu mai persecutati Crestinismul si chiar sa va intoarceti la doctrina sublima a lui Christos... pe care, in stare actuala de turpitudine morala in care putreziti, n-o puteti pricepe”.

Si mai departe:

„Evreii au ramas o natie. Aceasta natie e convinsa ca stapanirea lumii i se cuvine. Ea nu are ca mijloc de a realiza aceasta decat coruptia spiritelor, care duce la descompunere sociala. Pentru a conchide – zicea Marchizul de la Tour du Pin, cu doua decenii inainte -, emanciparea noastra depinde de sistemul parintilor nostri; a) a nu se trata ovreii decat ca straini, si ca straini primejdiosi; b) sa se recunoasca si sa se abjure toate erorile filosofice, politice si economice cu care ei ne-au otravit; c) sa se reconstituie, in ordinea economica, ca si in ordinea politica, organele vietii proprii, care ne faceau independenti fata de ei si stapani la noi acasa”.

339 (4)