Puiu STOICULESCU | Sobrietate sugubeata

DESCRIERE

Puiu STOICULESCU    |    Sobrietate sugubeata

Editura Christiana – Bucuresti, 2019

||||

Extras din capitolul II. Natura, Caracal – Craiova

Este sau a fost o legatura intre aceste doua localitati? Nu voi trata subiectul ca un istoric, incepand cu mileniile anterioare, cu Mihai Viteazul, banul Craiovei, care avea conace si biserica la Caracal, subiect care ar putea fi o interesanta teza de doctorat, ci voi spune doar de realitati traite de mine, cand, mai mult ca sigur, am fost copil, puber si adolescent. [...]

Era o sosea Nationala, neasfaltata, doar pietruita, lunga de 54 de kilometri si pe care se circula cu carute, sarete, trasuri, masini mici, autobuze.

Aceste sosele neasfaltate, doar pietruite, aveau mai putine gropi decat autostrada Bucuresti-Pitesti. Ele erau ingropate de picheri, salariati, care locuiau intr-o cladire-tip, cu parter si etaj, usor de recunoscut, cu arcada la parter, acoperite cu tigla, asezate pe marginea soselelor, in plin camp, pe care le recunosteai de la kilometri, datorita arhitecturii sale originale.

Picherul avea de urmarit 5-6 km in sus si-n jos, anuntand imediat forurile superioare de defectiunea produsa.

Am cunoscut pe un picher – un tip foarte dragut – care era prieten cu tata, foarte constiincios, mergand zilnic pe teren, pe sosea pe care o tinea intacta, reparand imediat tot ce se deteriora.

O circulatie regulata intre cele doua orase – o efectua compania italiana Paschini (Pasquini?) cu un autobuz albastru, cu „bot” (motorul iesit din caroserie). [...]

Ritmul autobuzului Paschini era aritmic, asa cum se intampla cu unii „cardiaci” cu fibrilatie atriala, insa, cum in acea epoca (1920-1940) pe acolo timpul nu era o treaba serioasa, la fel ca la ciobani, ce era important era sa ajungi la destinatie, nu cand, ci cum. [...]

Timpul era elastic, se putea modifica in functie de necesitati, era functional. Era legat, desigur, si de coborarea bagajelor de pe acoperis. [...]

De la Caracal se ajungea in Valea Oslenilor, care avea si o fantana cu cumpana (ce frumos aratau aceste fantani in mijlocul unui camp infinit, fara alt element atragator!) [...]

Dupa ce ieseai din aceasta vale, iti aparea pe dreapta (nord) un conac foarte mare, alb, din curtea mosierului Paul Lazar, cu doua etaje, care domina tot peisajul, inclusiv satul Liiceni.