Diana BADICA | Parinti ( r o m a n )

DESCRIERE

Diana BADICA    |    Parinti    ( r o m a n )

POLIROM, 2019

Colectia „Ego. Proza”

||||

Extras din primul capitol – Ochiul care trimite raul

Fratele meu a murit cand avea trei ani, dupa mai multe luni petrecute in spital. Fuseseram avertizati ca se va intampla asta chiar mai devreme si doctorii sugerasera internarea lui intr-un centru de ingrijire a persoanelor cu handicap inca de la primul consult. Pot sa sugereze si pe ma-sa, a spus tata si, o perioada, nimeni nu-i luase in seama pe medici. Oricum, tata zicea una, mama zicea alta, pe mine nu ma intreba nimeni nimic. Mama zicea ca s-au mai pomenit copii bolnavi, rudele – ca e al nostru, oricum o fi. Doar tata era mai rational. El credea ca doctorii minteau, aparatura medicala din spital nu avea cum sa arate cu exactitate ce se intampla in creierul lui. Pe o foaie batuta la masina in partea de sus si plina de hieroglife scrise cu pix albastru, era trecuta sentinta sub forma unui cuvant lung care nu insemna nimic pentru noi.

Nu-mi amintesc viata inainte de Florinel, aveam peste un an cand s-a nascut. Copilaria mea a inceput abia dupa moartea lui, cand m-am imprietenit mai bine cu Tudor, un baiat din cartier de varsta mea, si cand prezenta familiei mele extinse a inceput sa se stearga. Nu doar boala fratelui meu provoca tulburarea din casa noastra, cu asta ne obisnuiseram. Stiam cum sa reactionam cand avea crize, as fi putut avea o cariera in medicina daca as fi vrut sa-i salvez pe altii, dar am inteles ca prima persoana salvata trebuia sa fiu eu. E greu sa supravietuiesti cand parintii le permit tuturor sa intre in viata ta. Pe moment nu poti decat sa speri ca vei gasi o ancora. Parintii mei n-au reusit sa se descurce singuri, ca si cum boala lui Florinel ar fi fost contagioasa. Familia extinsa a fost prea prezenta, iar cu asta nu te poti lauda cand ai printre rude primari, turnatori la Securitate, habotnici, alcoolici si dezertori.