Corina NEGREA in dialog cu Martin S. MARTIN | Cu mana pe inima

DESCRIERE

Corina NEGREA in dialog cu Martin S. MARTIN    |    Cu mana pe inima

HUMANITAS, 2014

||||

Extras de la pp. 62-63 – din capitolul Profesorul Dan Setlacec

mi-e greu sa cred ca le-ati gasit...

Le-am gasit pe toate! Am luat lista cu toate operatiile de acest gen si m-am dus apoi in arhiva foilor de observatie, unde le-am cules si pe acelea. Apoi am intocmit un tabel cu toate datele clinice: ce anume operatie s-a facut, cu ce complicatie s-a soldat... Era un tabel complet, cu de toate, un fel de centralizator. Dupa aceea am dat fuga la Centrul de Documentare Medicala si am citit cat am putut despre problema respectiva, facand conspecte. M-am dus intr-un final la profesor (Dan Setlacec, nnLB) si i-am dat tot materialul.  N-a zis o vorba. Au trecut vreo trei zile... dupa care mi-am dat seama ca l-am impresionat cu efortul meu. Asa proceda el cu orice nou-venit. Iar daca nu dadeai nici un semn, intr-un timp rezinabil, nu intreba niciodata a doua oara. Dar nici nu-ti mai dadea vreun subiect sa-l descrii.

Deci era un test.

Era un test destul de dur. Dupa scurta vreme ma trezesc ca-mi spune profesorul: „Vino pe la mine dupa-amiaza, pe la patru.” Asta insemna la el acasa, pe strada Mendeleev, dupa cum mi-au spus ceilalti, caci eu nu stiam nimic despre viata lui particulara. Cand am ajuns acolo, mi-a zis ca i-a placut foarte mult studiul si ca il vom publica impreuna, eu fiind al doilea autor. De atunci am inceput sa colaboram constant, la o multime de lucrari, iar maniera de lucru era aceeasi, cel putin la inceput. Imi propunea un subiect pe marginea caruia sa strang documentatie, apoi redactam impreuna. S-a intamplat si sa-mi dea texte in faza finala, pentru a face corecturi, pentru a adauga note sau pentru a stiliza, fiindca ii placea cum reformulam cuvintele sale. Nu era suparacios ori arogant, pur si simplu nu avea orgoliu, ii placea sa lucreze in echipa. Cu timpul m-a „avansat” si mai mult, caci lucram impreuna cate o zi intreaga. Pana cand exclama, la fel ca in sala de operatie: „Eee!... Ajunge!” Scotea o sticla de whisky, doua pahare, apoi deschidea un sertar plin cu tigari de foi. Toti bolnavii stiau ca-i plac tigarile de foi, asa ca primea nenumarate. „Alege-ti una!” imi spunea, apoi isi lua si el. Satisfacuti de munca abia terminata, pufaiam amandoi din tigarile de foi si beam whisky, discutand in continuare pe tema pe care o trataseram in articol.