DESCRIERE
Ana Iacov | Au fost candva copii – Sfantul Nectarie (1846-1920)
Editura Egumenita, 2018
Colectia Cartile copilariei
Traducere: Preot Victor Manolache
Imagini: Georgios Sekeris-Laganis
||||
Extras de la p. 11
Vantul suiea, trimitandu-si suflarea lui inghetata inspre obrajii inrositi ai copilului, risipind acea mireasma de tutun care-i imbacsise. Apoi copilul s-a cufundat in haina lui peticita, cautand sa si-o stranga cat mai aproape de trup. Vantul ii patrundea pana la piele si prin gaurile incaltarilor rupte si indata a inceput sa alunge toata caldura care se incuibase in hainele vechi si uzate ale lui Anastasie.
“Te taie frigul astazi” si-a zis in mintea lui copilul. “Iata ca Dumnezeu n-a facut doar vara!” a murmurat el incet, zambind.
In acel ceas covrigarul, care avea pravalia la coltul strazii, si-a scuturat tava in care fusesera covrigi si o multime de porumbei au nvalit asupra susanului care cazuse pe pamant. Atunci copilul s-a oprit sa priveasca pasarile.
“<< Priviti la pasarile cerului, ca nici nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste!>>” se gandea copilul.
Cu pasi marunti, Anastasie s-a apropiat cat a putut de porumbei, a lasat pachetul pe trotuar si, aplecandu-se a incercat sa adune in palma susanul de pe jos. Cand s-a ridicat a deschis larg palma, asteptand sa vina pasarile sa manace direct din manuta lui intinsa. Si iata ca un porumbel cenusiu, vazand susanul, a venit si, batand lin din aripi, s-a asezat pe varfurile degetelor copilului si a inceput sa ciuguleasca, lovind cu putere manuta gingasa.
Anastasie s-a bucurat cand l-a vazut si a ramas nemiscat, ca sa observe fiecare miscare a porumbelului.
“Noi doi se pare ca semanam!” i-a soptit cu incredere copilul. “Si eu mananc la fel de lacom! La pranz, cand trec pe la casa patronului meu si iau farfuria de mancare pe care mi-a pregatit-o Angelica, fata care-i ingrijeste casa, doar rusinea ma tine sa nu mananc acolo, in mijlocul drumului! Am insa rabdare si abia dupa inchiderea magazinului mananc!” a spus in soapta, clatinandu-si incet capul.
Porumbelul, ca si cand ar fi prins curaj in urma vorbelor pe care le auzise si, uitand de susan, a inceput sa se plimbe pe bratul copilului pana la cot,
“Da, iti spun, ne asemanam!” i-a spus din nou copilul cu hotarare. Si imbracamintea noastra se aseamana, amandoi petrecem vara si iarna cu aceleasi vesminte. Tu insa ai puful tau usor, care te pazeste de fierbinteala verii si iti tine de cald cand este frig, in timp ce eu... In zilele acestea friguroase mi-am dat seama ca nu voi putea sa ies din iarna cu hainele carpite pe care le port si cu pantofii mei gauriti. Tu ce parere ai, porumbito? A soptit el razand.
“Anastasie! s-a auzit in acel moment o voce strigandu-l si, risipindu-i-se gandurile din cauza zborului brusc al porumbelului, si-a intors capul sa vada cine-l striga.
Atunci a vazut ca se apropia de el un barbat care era infofolit cu un fular gros si avea caciula bine trasa pe cap. Anastasie l-a recunoscut imediat.
