Amintiri despre Caragiale

DESCRIERE

Stefan CAZIMIR (ed.) - Amintiri despre Caragiale

HUMANITAS, 2013

Antologie si prefata de Stefan CAZIMIR

Editia a II-a revazuta si adaugita

Tabel cronogic de Serban CIOCULESCU

Extras/ Cella Delavrancea – Cateva amintiri despre Caragiale

Acum cincizeci de ani, la Berlin, in locuinta lui Caragiale. Eram la pian – studiam sonata lui Schumann in fa diez minor, rascolitoare, profetica, anuntand preschimbari istorice in navalnica dezlantuire ritmica. Dimineata frageda a primaverii nordice lumina covoarele odaii si panza de Grigorescu: carul cu boi in dreptul hanului. Nemiscarea lucrurilor in jurul meu, sau vibratia acordurilor muzicale, imi transmisesera o neliniste launtrica. Dintr-odata un tipat sfasietor a intrerupt tacerea... Am sarit de la pian. M-am repezit spre odaia de culcare a lui Caragiale. In usa deschisa, dna Caragiale privea ingrozita. Moartea fulgerase viata marelui nostru scriitor intr-o clipa – esentiala – sinteza a unei existente de o vioiciune spirituala exceptionala.

Dupa trei zile a sosit tata. Nu-l vazusem demult. A sarutat-o pe Tuchki Caragiale, pe mine insa nu, si in saptamana in care a stat cu noi n-a mangaiat cu mila parinteasca decat pe fiica prietenului sau. Din ziua aceea eu n-am mai cantat splendida sonata a lui Schumann.

Timpul intinde asupra amintirlor uitarea, cu prinosul ei de alinare. Unele, insa, raman nestramutate si vii in imobilitatea lor de piatra.

Pe Caragiale l-am cunoscut de pe cand eram fetita. Cand sosea la noi ii saream inainte. Ne povestea despre copiii lui, Luki – baiatul – si Tuchki – fata. „Am sa v-aduc microbii mei”, spunea el surazand mailitios.