Vitalie CIOBANU | Zilele dupa Oreste

DESCRIERE

Vitalie CIOBANU    |    Zilele dupa Oreste

HUMANITAS, 2019

||||

Pp. 7-8/ e x t r a s

In fiecare dimineata, la 8, Oreste obisnuia sa deschida ghereta sa cu lucruri vechi, adunate din te miri ce cotloane ale oraselului in care locuia: clondire, patefoane, lampi de gaz, portelanuri reconditionate, obiecte din vesela argintate iesite din moda, rame de tablouri incrustate, pastrand inca amintirea panzelor disparute, oglinzi cu infatisari inselatoare si alte relicve ale timpului sau. Si nu uita sa agate in geamul murdar al ferestrei de la intrare acelasi anunt, scris cu litere de tipar, usor aplecate spre stanga: „Azi nu avem lamai”. Anuntul, evident, nu etala nici o legatura cu „specializarea” dughenarului si, in plus, nici nu voia sa sugereze o posibila, latenta schimbare a ofertei, dar asta nu-l deranja catusi de putin. Era un mod al sau de a sfida bunul-simt si o frustrare nemarturisita, pe care incerca sa o invinga, dandu-i un nume: lamaile – mai greu de gasit in lumea in care traia – reprezentau un semn de prosperitate si belsug, pe care era bine sa-l sugerezi, chiar si printr-o negare. Facea bine la imagine. Altfel, trecusera mai multi ani de cand Oreste renuntase sa-si bata capul cu relatii de stricta cauzalitate intre fenomene si intamplari. De vina fusese poate si acea „fractura abrupta de destin” – cum ii  placea lui sa spuna in discutiile cu fostii colegi sau rarii musterii care-i treceau pragul, drapandu-se pentru o clipa intr-un aer de solemnitate conventionala – intervenita in viata lui de cuminte si laborios profesor de estetica la liceul din localitate. Zapaceala care cuprinsese in scurta vreme oraselul sau de la marginea imperiului, dupa anuntarea unor importante schimbari politice „la Centru”, atrasese intreaga comunitate si pe fiecare membru al ei luat separat intr-o aventura dementiala.