Spovedanie neterminata de Gena GEAMANU
- Cod produs:RW_82763
- Autor: Gena Geamanu
- Editura: Doxologia
-
35,00 lei
DESCRIERE
Gena GEAMANU
Spovedanie neterminata
Prefata de Adrian Lemeni
Postfata de Mihai Zamfir
Colectia Apologetica, Seria Convorbiri 5
Editura Doxologia, 2024, ed. a V-a revizuita
Spovedanie neterminată, este un jurnal duhovnicesc al unei intelectuale care, după chinuitoare și îndelungi căutări existențiale, va trăi bucuria certitudinii date de credința în Dumnezeul cel Viu. Este o carte absolut tulburătoare, o mărturie de o adâncă sinceritate, care ne obligă, pe fiecare dintre noi, pe măsură ce lecturăm cartea, la o confruntare cu noi înșine. Finețea și delicatețea felului cum este scris acest jurnal ne arată capacitatea de mare introspecție a autoarei și, totodată, de redare a unor trăiri de mare profunzime.
Actualitatea cărții este uriașă. Parcurgerea cu atenție a acestui jurnal ne va ajuta să ne debarasăm de o anumită tendință ipocrită de a ne ascunde sau motiva neputințele și greșelile în fața propriei conștiințe și a duhovnicului. Cartea ilustrează într-un mod veritabil luptele lăuntrice pe care trebuie să le ducem pentru a răspunde exigențelor creștine, învățându-ne că noi, cei de astăzi, chiar cei care se pretind buni creștini, avem multe clișee de gândire și trăire, ce se cer a fi depășite.
