Simeon Noul Teolog, Scrieri I. Discursuri teologice si etice

DESCRIERE

Simeon Noul Teolog  |  Discursuri teologice si etice. Scrieri I 

Editia a II-a revazuta

Editura DEISIS – Sibiu, 2001

Colectia MISTICA – Seria FILOCALICA

Studiu introductiv si traducere: diac. Ioan I. ICA jr

Si un studiu de Alexander GOLITZIN

Sfantul e cel care pazeste poruncile (p. 301)

Caci asa cum neamurile se recunosc dupa port, iar cel mai adeseori dupa grai si cuvant, tot asa si sfintii se recunosc dupa decenta lor si dupa mersul lor distins si dupa celelalte aspecte ale infatisarii lor exterioare, dar semnul distinctiv propriu lor cu toata exactitatea si adevarul e cuvantul care se naste din ei. Caci gura nu poate rosti ceea ce nu are inima; si chiar daca rosteste, indata este dovedit de insesi cuvintele lui ca nu le spune bine. “Caci omul bun, zice, scoate din comoara buna a inimii lui cele bune, iar cel rau scoate din comoara sa cea rea a inimii lui cele rele” [Mt 12, 35]. Si vezi acum adancurile Duhului, cum Domnul nu a spus numai ca “din inima buna scoate cele bune”, ci a adaugat spunand “din comoara inimii”, ca sa afli ca nimeni dintre noi nu poate avea o inima goala si usoara, ci fiecare are fie harul Duhului prin facerea de bine si credinta cea adevarata, fie poarta in sine insusi pe diavolul cel rau prin necredinta si nepasarea fata de porunci si prin implinirea celor rele. Si ca sa nu crezi cumva ca spune ca au comoara Duhului cei care in parte plinesc poruncile lui Hristos, dar in parte le dispretuiesc, ci aceia care le pazesc pe toate acestea cu exactitate, a invatat spunand: “Cel ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste pe mine; iar cel ce Ma iubeste pe Mine va fi iubit de Tatal Meu si Eu il voi iubi pe el si ma voi arata lui; si Eu si Tatal Meu vom veni si vom face la el salas” [In 14, 21-23]

Poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele: o marturie personala (p. 316)

Asa stiu ca este si pozitia noastra fata de Dumnezeu si ca in acest chip primeste si saruta Dumnezeul Cel ce iubeste binele pe cei ce se pocaiesc, care fug de lumea cea amagitoare si de stapanitorul lumii, venind goi de lucrurile vietii la El ca la un Imparat si Dumnezeu; afara daca nu cumva unora li se pare greu sa-si paraseasca pamantul natal si sa tagaduiasca prietenii si rudele si sa-si lase bogatia cea pierzatoare, fiindca in ce ma priveste n-am gasit nimic impovarator sau intristator sau anevoios fugind la Dumnezeul si Mantuitorul meu. Dar chiar daca trebuie sa va spun adevarul si sa va fac aratate cele ce nu voiam sa le arat tuturor, le voi descoperi iubirii voastre, ca sa dau ceva bun unora dintre voi: in toata stramtoarea si necazul si in ceea ce se socoteste a fi o rea patimire am vazut revarsandu-se in chip covarsitor intru mine bucuria si veselia prin descoperirea si aratarea fetei Lui, incat s-a implinit in chip limpede si cu mine cuvantul lui Pavel care spune: “Caci usuratatea necazului nostru de acum lucreaza in noi greutatea slavei” [2 Co 4, 17]