Sidereus nuncius sau Anuntul stelar

DESCRIERE

Galileo GALILEI  | Sinedereus nuncius sau Anuntul stelar

Humanitas - Biblioteca italiana, 2018

Biblioteca italiana – Colectie coordonata de Smaranda BRATU ELIAN si Nuccio ORDINE

Traducee din latina de Gheorghe STRATAN

Prefata de Franco GIUDICE

Note si postfata de William SHEA si Tiziana BASCELLI

Cronologie, ingrijirea editiei si traducerea prefetei Smaranda BRATU ELIAN

||||

Extras din Prefata semnata de Franco Giudice, 1. O veste neobinuita si rascolitoare

Venetia, 13 martie 1610:

„Chiar astazi s-a publicat cartea profesorului de matematica de la Padova care, cu ajutorul unui instrument optic (care mareste si apropie obiectele), inventat mai intai in Flandra si perfectionat de el, a descoperit patru noi planete care se rotesc in jurul sferei lui Jupiter, precum si multe alte stele fixe necunoscute inainte.”

Cel care scrie aceste cuvinte este sir Henry Wotton, ambasadorul englez la Venetia, care in felul acesta il informa pe sir Robert Cecil, conte de Salisbury, despre ceea ce considera a fi „vestea cea mai extraordinara (cum pe drept o pot numi) pe care ati primit-o vreodata din orice parte a lumii”. O veste atat de importanta incat trebuia raspandita pe data la Londra, la curtea regelui Angliei Iacob I: publicarea operei Sidereus nuncius a profesorului de matematica de la Padova, Galileo Galilei, care tocmai iesise din tiparnitele lui Tommaso Baglioni. Wotton, asadar, se grabise sa-i trimita contelui de Salisbury un exemplar din Sidereus, anuntandu-l totodata ca urma sa-i trimita cu prima nava si „unul  dintre amintitele instrumente”, adica unul dintre telescoapele perfectionate de Galilei. Mai mult chiar: amabasadorul citise toata cartea dintr-o suflare, iar in scrisoarea care insotea volumul facea si un rezumat cat se poate de precis al noutatilor pe care ea le aducea: cei patru sateliti ai lui Jupiter, descoperirea „adevaratei cauze” a Caii Lactee, numeroasele protuberante descoperite pe Luna, pana la ceea ce socotea a fi „lucrul cel mai ciudat dintre toate”, anume ca, spre deosebire de ceea ce se credea si se preda la universitate, Luna era „luminata de lumina Soarelui reflectata de corpul Pamantului”. Ins cult si bine informat, Wotton era suficient de competent pentru a pricepe la ce consecinte puteau da nastere asemenea noutati si prevedea ca descoperitorul lor avea sa ajunga ori din cale afara de faimos, ori cat se poate de ridicol, daca ele nu se adevereau.

Asadar noutatile erau extraordinare si despre ele se vorbea „in tot orasul” Venetia, iar daca se adevereau, ar fi avut efecte imprevizibile ce ar fi depasit domeniul astronomiei. Constiinta acestui lucru il indemna pe Wotton sa trimita imediat un exemplar din Sidereus nuncius la curtea lui Iacob I. caci nu avea nici o indoiala: de vreme ce noul cer dezvaluit de Galilei era in stare sa rastoarne relatia traditionala a omului cu natura, el nu putea interesa numai cercul restrans al astronomilor de profesie, ci avea sa priveasca in general si religia, si politica.

Ambasadorul englez vazuse bine: descoperirile ceresti ale lui Galilei erau destinate sa schimbe pe vecie imaginea si perceptia universului. In loc sa devina „cat se poate de ridicol” Galilei a devenit „din cale afara de faimos”, iar Sidereus nuncius a cunoscut o difuzare atat de vasta si de imediata, incat la o saptamana de la publicare cele 550 de exemplare tiparite de editor s-au epuizat.