Self-made de Tara Isabella BURTON
- Cod produs:CQ_91234
- Autor: Tara Isabella BURTON
- Editura: Polirom
-
44,95 lei
DESCRIERE
Tara Isabella BURTON
Self-Made. Cum ne cream identitatea de la Leonardo da Vinci la familia Kardashian
POLIROM, 2024
Traducere de Adina AVRAMESCU
Extras/ Introducere – Cum am devenit zei?
In ianuarie 2020, lantul exclusivist de sali de fitness Equinox a lansat una dintre cele mai extravagante campanii publicitare ale sale, intitulata „Fa-te un dar pentru lume”. Produse de studioul de marketing Droga5, panourile si posterele infatisau tineri si tinere neverosimil de frumosi, intr-o redare artistica, evocand semizei de demult. Intr-un poster, o femeie bine facuta ridica cu usurinta doi barbati, de parca ar fi Samson. In altul, un barbat la bustul gol sta intins pe un catafalc, inconjurat de adoratori frenetici. Potrivit Droga5, campania este menita sa prezinte „personaje divine ca <<daruri pentru lume>> asemenea zeilor, in momente si situatii care arata ca autovenerarea serveste unui scop mai maret pentru umanitate”.
Videoclipul campaniei duce si mai departe aceasta tema a obsesiei divine fata de sine. Repovestind istoria lui Narcis – semizeul grec neasemuit de frumos care s-a indragostit de propria reflexie in apa unui iaz si s-a inecat in cele din urma incercand sa ajunga la aceasta -, filmul rastoarna morala mitului. Obsesia fata de sine, ne spune povestitoarea imbracata pompos, il transforma pe Narcis intr-un „dar care nu avea sa fie pretuit doar de el, ci a adus placere intregii lumi”. {Acest Narcis supravietuieste si da tonul unei petreceri.) Facandu-i cu ochiul spectatorului, povestitoarea ne intreaba: „Oare asta nu transforma obsesia fata de propria persoana in cel mai altruist gest dintre toate?”.