Sacrul si profanul

DESCRIERE

Mircea ELIADE    |    Sacrul si profanul

HUMANITAS, 2017

Traducere din franceza Brindusa PRELIPCEANU

||||

Extras din Cuvant inainte la editia franceza

Exista o problema pe care nu am atins-o decat prin aluzii: in ce masura „profanul” poate deveni in sine „sacru”; in ce masura o existenta radical secularizata, fara Dumnezeu si fara zei, poate fi punctul de plecare pentru un nou tip de „religie”? Problema depaseste competenta istoricului religiilor, cu atat mai mult cu cat procesul este inca in stadiul initial. Se cuvine insa sa spunem de la bun inceput ca acest proces se poate desfasura pe mai multe planuri si poate avea scopuri diferite. Este vorba mai intai de consecintele virtuale a ceea ce s-ar putea numi teologiile contemporane ale „mortii lui Dumnezeu” care, dupa ce s-au straduit sa demonstreze ca toate conceptele, simbolurile si ritualurile Bisericilor crestine sunt inutile, par sa spere ca o constientizare a caracterului radical profan al Lumii si al existentei umane este totusi in stare sa intemeieze, datorita unei misterioase si paradoxale coincidentia oppositorum, un nou tip de „experienta religioasa”.

Exista apoi evolutiile posibile pornind de la conceptia dupa care religiozitatea reprezinta o structura  ultima a constiintei si nu depinde de nenumaratele si efemerele (istorice fiind) opozitii dintre „sacru” si „profan”, asa cum le intalnim de-a lungul istoriei. Cu alte cuvinte, disparitia „religiilor” nu implica nicidecum disparitia „religiozitatii”; secularizarea unei valori religioase nu este decat un fenomen religios  care reflecta de fapt legea transformarii universale a valorilor umane; caracterul „profan” al unui comportament inainte „sacru” nu presupune o ruptura; „profanul” nu este decat o noua manifestare a aceleiasi structuri constitutive a omului, care se exprima in trecut prin expresii „sacre”.  –  Mircea Eliade, Universitatea din Chicago, octombrie 1964