Ramona JITARU | Jurnalul la Paul Goma – revansa scriitorului

DESCRIERE

Ramona JITARU    |    Jurnalul la Paul Goma – revansa scriitorului

Editura Ratio et Revelatio – Oradea, 2016

Colectia Academica

||||

p. 141/ e x t r a s

In pagina de jurnal, diaristul (Paul Goma, nn LB) rememoreaza o mai veche opinie: „daca scriitorii – mai cu seama cei tineri – accepta fara nicio impotrivire, fara sa opuna rezistenta, tezele lui Ceausescu din 1977 (de la Congresul scriitorilor), anume: <<desfiintarea cenzurii-care-nu-exista-la-noi>>... si mai ales transferarea pe umerii redactorilor de reviste si de edituri – in general, scriitori ei insisi (si dintre cei mai buni) – a sarcinii de a cenzura cartile confratilor: colegilor, prietenilor”, se ajunge „la Pitesti Bis; la intrecenzurare”. Scriitorii care indeplineau functii publice, lucrand in redactii sau edituri, ajung in cele din urma sa se identifice cu cenzorul, asa cum este denumita in psihanaliza relatia calau-victima: „Si iata, doar in zece ani (din 1977, de la <<desfiintarea cenzurii>>) cum oameni de calitate, scriitori remarcabili ei insisi, fata de scrisul celui de alaturi se comporta ca reeducatii de la Pitesti: se lasa prada... obisnuintei – impotriva vointei – de a-l <<pedepsi>> pe cel de alaturi – desi pentru asta exista gardieni, caralii, supraveghetori, vechili, cenzori de meserie. In doar zece ani, niste oameni pe care ii cunosteam altfel s-au transformat in contrariul scriitorului”, stiut fiind ca acestia sunt cei mai liberi oameni si manifesta cea mai mare deschidere fata de libertatile celuilalt. Or, libertatea celuilalt este scopul final al oricarui sistem moral.

Intelectualii romani si-au reprimat dorinta legitima de libertate in comunism, cand la scara nationala s-au obtinut rezultate nescontate ale fenomenului Pitesti, moment pe care Goma il analizeaza de nenumarate ori in jurnalele sale intime, demonstrand ca aici trebuie cautate radacinile omului nou ce da masura autocroniei.