DESCRIERE
Patericul Valaamului
Editura Egumenita, 2012
Traducere de Florentina Cristea
Carte tiparita cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte GALACTION, Episcopul Alexandriei si Teleormanului
||||
Extras din capitolul I – Egumenul Damaschin de la Valaam (t 1881) – Ziua de pomenire 23 ianuarie (5 februarie) – Viata Parintelui egumen Damaschin
Parintele egumen Damaschin, staretul manastirii de calugari Valaam, cu hramul Schimbarea la Fata a Mantuitorului, a fost fiul unui taran din satul Repenka, judetul Starit, gubernia Tver. Tatal lui se numea Konon, iar mama lui – Matrona; el s-a nascut in anul 1795, iar la Sfantul Botez i s-a pus numele Damian.
Fiind inca prunc, dupa judecatile nespuse ale lui Dumnezeu, si pentru preamarirea milei Domnului, care i s-a aratat mai tarziu, Damian a suferit o fractura la un picior. Acest lucru i s-a intamplat astfel: odata, in timpul verii, parintii lui, plecand la camp sa munceasca, l-au lasat in grija surorii lui de sapte ani, care, purtandu-si fratele in brate, din neatentie, a cazut cu el si i-a rupt piciorul, astfel incat dupa aceea baiatul cu greu a putut sa paseasca, pana cand Domnul s-a milostivit asupra lui, vindecandu-l.
Inca din frageda copilarie, Damian s-a distins prin evlavie, modestie, si era atat de sfios incat, dupa propriile sale cuvinte, se temea chiar si de oameni. Insa Domnul Dumnezeu, Care in cele inalte locuieste si spre cele smerite priveste, l-a binecuvantat pe smeritul sau rob si a insuflat in inima lui, inca din tinerete, simtirile cele bune si l-a invatat sa meaga pe calea poruncilor Lui, trimitandu-i in chip proniator oameni tematori de Dumnezeu, care l-au povatuit pe calea mantuirii. La inceputurile bune ale tanarului Damian a contribuit mai ales un taran din acelasi sat – Artemie, care citise mult si povestea din Sfanta Scriptura.
Ajungand, in anul 1816, la varsta de douazeci de ani, binecredinciosul Damian, avand in inima flacara iubirii dumnezeiesti, a inceput sa inteleaga si sa-si caute drumul catre mantuire. Insa parintii lui i-au propus sa se casatoreasca, dar in inima si in mintea lui Damian nu exista aceasta dorinta; el se gandea sa se indeparteze cu totul de lume si sa-I slujeasca numai lui Dumnezeu.
Auzind ca unii dintre cunoscutii lui fac pelerinaje la Kiev, Damian, cerand binecuvantarea parintilor si netinand cont de piciorul sau bolnav, a pornit la un drum lung spre orasul Kiev. Domnul nu l-a lasat pe robul Sau cel ravnitor: dupa ce a iesit din casa parinteasca, Damian a simtit o ameliorare la piciorul sau bolnav, si a ajuns cu usurinta in indepartata Lavra Pecerska din Kiev, unde, pentru rugaciunile placutilor lui Dumnezeu, a caror moaste odihnesc acolo, piciorul lui s-a vindecat complet si nu l-a mai durut niciodata. Primind de la Domnul prin sfintii Sai placuti o asemenea mila, Damian a hotarat sa mearga fara sovaiala pe calea Domnului, si de atunci a inceput sa-si caute un loc linistit pentru mantuire.
Din Kiev, tanarul si binecredinciosul pelerin, ducand cu sine vestea cea buna a milei Domnului aratata asupra sa – vindecarea piciorului fracturat – s-a intors acasa. Ramanand putin timp sub acoperisul parintesc, Damian, chinuit de setea duhovniceasca, s-a indreptat, fiind sigur acum, dar pazit de Dumnezeu, spre manastirea Solovat. Invrednicindu-se sa se inchine la locul cel sfant, el a vizitat la intoarcere schitul Andrusov. Aici, rugatorul cel ravnitor, auzind despre manastirea Valaam, si-a dorit sa mearga la aceasta manastire, pentru a vedea locurile ei sfinte si a se inchina acolo.
