O istorie a Bizantului
- Cod produs:CIU-2615
- Autor: Timothy E. Gregory
- Editura: Polirom
-
65,00 lei
DESCRIERE
Timothy E. GREGORY - O istorie a Bizantului
POLIROM, 2019
Colectia Historia – coordonata de Mihai-Razvan UNGUREANU
Traducere de Cornelia DUMITRU
Extras/ pp. 367-368
Bizantul si Fratii Karamazov
Unul dintre principalele locuri in care o persoana moderna obisnuita poate intalni civilizatia bizantina este literatura rusa din secolele al XIX-lea si XX. Romanele, piesele de teatru si poemele lui Tolstoi, Dostoievski, Cehov, Pasternak si Soljenitin contin nenumarate referinte la religia rusa si la legaturile ei stranse cu religia Imperiului Bizantin. Omniprezenta preotului satului si faptul ca adesea el nu reuseste sa se ridice la inaltimea asteptarilor unei vieti pe deplin crestine este un loc comun in literatura rusa, iar manastirea isi face aparitia frecvent in pasaje importante. Aceste lucruri nu sunt importante doar pentru autorii bine cunoscuti in Apus, ci si pentru asa-numitii romancieri populari din secolul al XIX-lea, care in ultimele decenii au atras un interes tot mai mare.
Poate ca cel mai interesant din acest punct de vedere este Aliosa, idealistul personaj central al romanului lui Dostoievski Fratii Karamazov, si relatia lui cu staretul Zosima. Aliosa este cel mai mic dintre cei trei frati si totodata cel mai sensibil. Mama sa a murit cand el avea doar patru ani si a crescut intr-o familie adoptiva, departe de lumea nebuneasca a tatalui sau imoral si alcoolic. Primul lucru pe care il descrie Dostoievski in legatura cu Aliosa este amintirea vie a unui moment petrecut alaturi de mama sa; intr-o seara de vara, cu razele soarelui la asfintit care strabat piezis o camera si icoana Fecioarei Maria cu o candela dinaintea ei, mama lui Aliosa plange si isi ia deodata baietelul in brate. Cand implineste 19 ani, Aliosa hotaraste sa intre intr-o manastire, atras fiind de personalitatea batranului parinte Zosima. Dostoievski descrie destul de amanuntit originea pozitiei batranului in crestinismul bizantin si evolutia ei din zilele ascetismului timpuriu pana la marile manastiri de la Muntele Athos. [...]
SPECIFICATII
| Traducere | Cornelia Dumitru |
| An aparitie | 2019 |
| Limba | Romana |
| Cod | 9789734631872 |
