DESCRIERE
Ioan Dumitru POPOIU
Nebuni pentru Krishna si nebuni pentru Hristos
O fenomenologie a formelor de devotiune extrema
Editura Doxologia, Iasi – 2020
Colectia Episteme - 40
Carte tiparita cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului TEOFAN, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei
Extras/ I.1. Nebunia in limbajul obisnuit/ pp. 164-165
In eseul „Nebunia, absenta operei”, Michel Foucault isi propune o analiza a nebuniei ca discurs literar. Punctul sau de plecare il constituie incercarea de a delimita aceasta notiune de aceea a „normalitatii”, proces care il conduce la constatarea ca binomul nebunie-normalitate functiona in Evul Mediu fara probleme. Forma de manifestare „anormala” era intr-o anumita masura acceptata de societatea medievala, ca o reprezentare a adevarului uneori cenzurat de ierarhia statala, religie si cultura.
In Antichitate, grecii dadeau atentie nebunilor ca unor oracole. Mai tarziu, in Evul Mediu, nebunii erau cinstiti ca tainici posesori de puteri necunoscute, fiind asimilati partial vrajitorilor. In societatile rurale, idiotul satului era un adevarat fetis al comunitatii, iar la curtile domnesti nebunul era aproape nelipsit. Unele capete incoronate se temeau de ei mai mult decat de proprii preoti. O atitudine total opusa are Vlad Tepes, voievodul Tarii Romanesti (1448; 1456-1462; 1476), despre care se relateaza ca a adunat intr-o casa nebunii, cersetorii si oamenii cu diferite handicapuri din tara si i-a ars de vii, considerandu-i drept plagi sociale, care perturbau bunul mers al vietii cotidiene. Parerile epocii asupra statutului nebunilor erau deci departe de a fi unitare.
In continuare Foucault afirma ca medicina de astazi cauta sa defineasca maladia mentala asemenea oricarei alte afectiuni organice. Pentru stiinta, nebunia e numele vulgar al maladiilor psihice, iar farmacologia poate da (sau cel putin incearca sa dea) o definitie si o solutie fiecarui simptom psihic.
