Nikos KAZANTZAKIS | ZORBA GRECUL. Viata si peripetiile lui Alexis Zorbas

DESCRIERE

Nikos KAZANTZAKIS    |    ZORBA GRECUL. Viata si peripetiile lui Alexis Zorbas

HUMANITAS fiction, 2011, 2013

Seria de autor

COLECTIA Raftul Denisei, coordonata de Denisa COMANESCU

Traducere din neogreaca si tabel cronologic de Elena LAZAR

||||

Extras din Prolog

De multe ori am simtit dorinta sa astern pe hartie viata si peripetiile lui Alexis Zorbas, un batran muncitor care mi-a fost tare drag.

In viata mea, cele mai mari foloase le-am avut de pe urma calatoriilor si a viselor; dintre oameni, vii sau morti, prea putini mi-au ajutat in lupta-mi. Si, daca as vrea sa-i disting pe cei ce mi-au lasat urme mai adanci in suflet, as retine poate  vreo trei-patru: Homer, Bergson, Nietzsche si Zorbas.

Primul a insemnat pentru mine ochiul albastru, senin – ca discul soarelui – care lumineaza cu stralucirea lui eliberatoare totul; Bergson m-a scapat de impasurile filozofice ce ma torturasera in prima tinerete; Nietzsche m-a imbogatit cu noi nelinisti si m-a invatat sa transform nefericirea, amaraciunea, nesiguranta in mandrie; Zorbas m-a invatat  sa iubesc viata si sa nu ma tem de moarte.

De-ar fi sa aleg azi un „indrumator spiritual”, un „guru”, cum il numesc indienii, „Batranul”, cum ii zic calugarii la Sfantul Munte, cu siguranta ca pe Zorbas l-as alege fara a sta pe ganduri.

Fiindca el avea ceea ce ii trebuie un scriitoras ca mine pentru a se salva: privirea de pasare de prada, care-si prinde de sus, dintr-o sagetatura, hrana; naivitatea creatoare, proaspata in fiecare dimineata, de a vedea mereu pentru prima oara totul si de a conferi feciorie eternelor elemente cotidiene – vant, mare, foc, femeie, paine; siguranta mainii, prospetimea inimii, taria de a-si ironiza pana si sufletul, de parca ar fi detinut o putere superioara acestuia, si, in sfarsit, rasul salbatic in cascade, al carui izvor e mai adanc decat maruntaiele omului, care in clipele hotaratoare se revarasa descatusat din pieptul puternic al lui Zorbas; se revarsa si putea sa naruie, si chiar naruia, toate zagazurile – morala, religie, patrie – pe care si le ridica imprejur biata faptura omeneasca spre a-si apara sarmana-i viata.

344 (2) 24