Nicolae MANOLESCU | Despre poezie

DESCRIERE

Nicolae MANOLESCU    |    Despre poezie

Editura AULA – Brasov, 2002

Colectia Frontiera – coordonata de Alexandra MUSINA

||||

A gandi poezia inseamna

A nega poezia

Maxima taoista

1. „Poetic” si poetic/ e x t r a s

Mi s-a parut totdeauna ca este mai simplu sa facem deosebirea dintre poezie si non-poezie decat pe aceea dintre poetic si „poetic”; cred, cu alte cuvinte, ca dificultatea principala nu consta in a spune ce este poezia in rapot cu ce nu este poezia (bunul-simt si traditia literara furnizandu-ne, in aceasta privinta, criterii destul de precise, desi empirice), ci in a sesiza linia, uneori foarte subtire care desparte „poezia” (cu ghilimele) de poezie (fara ghilimele). Am putea numi aceasta din urma imprejurare o proasta vecinatate, care mai mult ne inseala decat ne instruieste. Pana si un elev de liceu recunoaste o bucata poetica, pe care o confunda rareori cu una de proza: fiindca el procedeaza spontan, bazat pe mult-putina lui experienta de lectura, ceea ce este, s-ar zice, de ajuns. In schimb, poeticienii prefera sa nu acorde crezare evidentelor si incearca, mai ales de la o vreme, sa smulga poeziei secretul ei la nivelul cel mai intim: acela al limbajului. Si atunci, este firesc ca ei sa se intrebe ce este limbajul poetic si in ce relatii sta el cu limbajul in general. Insa notiunea de limbaj poetic este echivoca: priveste cu un ochi spre domeniul limbii, al expresivitatii comune si al stilului individual, iar cu altul spre domeniul poeziei, al conventiilor literare si al scriiturii artistilor. Devine de neevitat confuzia dintre limbajul poetic si poezie, dintre stilistic (sau „poetic”) si poetic. Aceasta confuzie s-a nascut odata cu abordarea lingvistica a poeziei.