DESCRIERE
Monah Proclu Nicau | Constiinta, spune-mi tu
Editura Nicodim Caligraful - Sfanta Manastire Putna, 2017
Colectia Crinii tarinii-3 – apare cu binecuvantarea IPS PIMEN, Arhiepiscop al Sucevei si Radautilor
Editia a II-a
||||
Extras de la p. 68
Daca te duci in Sfantul Munte, sa te duci ca sa mori pentru Dumnezeu, iar daca te duci cu gand de viata lunga, ai de suferit si nu vei putea spori. Daca te duci sa mori pentru Dumnezeu, toate sunt usoare!
In incheiere, va voi spune o gluma adevarata: a venit cineva la mine si m-a intrebat daca a ajuns aici un domn caruia ii zice Nicolae. Si m-am bucurat in sinea mea ca a ajuns „domn”. I-am raspuns ca eu am ramas tot rob, intrucat, de cate ori sunt luptat si biruit de pacate, sunt unealta si robul diavolului. Daca, din mila Domnului, ma mustra constiinta, alerg la spovedanie, la preot, si atunci nu mai sunt robul diavolului, ci sunt robul lui Dumnezeu. Iar cand am biruit patimile si pacatele si am cautat sa-mi curat inima pentru Dumnezeu si sa duc viata de pocainta, atunci Duhul Sfant ma face fiu al lui Dumnezeu, dupa har! Domn e numai acela care e biruitor peste patimi. Deci, cand aud de vreun domn, ma bucur si-mi aduc aminte de vesnicie. Sa ma iertati, caci sunt foarte in urma si sunt neputincios.
Extras de la p. 63
Daca s-a unit osteneala cu infranarea, Duhul Sfant iti va da harul acela de a te ruga prin somn. Duhul Sfant iti descopera viclesugul vrajmasului. In ce masura duci o viata de pocainta si de smerenie, in aceeasi masura Duhul Sfant iti va da puteri ca sa biciuiesti duhurile necurate. De vei reusi, din mila lui Dumnezeu, ca mintea sa se dezrobeasca de cele cinci simturi, vei capata rugaciunea inimii si se va salaslui Duhul Sfant in inima ta. Ca sa ajungi insa la aceasta lucrare, trebuie sa te faci ca o vietate neinsemnata, ca o furnica, ca un om nevrednic de Dumnezeu, cu multa cainta, fiindca L-ai suparat pe Dumnezeu.
Iar cand nu te poti ruga cu Doamne Iisuse la treburile pe care le faci, pentru ca la acea ascultare trebuie sa lucrezi si cu mintea, atunci sa zici in gand: „Doamne, pentru dragostea Ta fac ascultarea aceasta!” Si socotesc ca Dumnezeu, fiind de fata, vede cum faci ascultarea pentru El. Aceasta lucrare este o treapta a rugaciunii. Iar timpul care ramane dupa ce ai facut ascultarea depinde de tine. Pentru acest timp vom da socoteala in fata lui Dumnezeu, de l-am folosit pentru pocainta sau pentru ceva duhovnicesc, ori l-am pierdut.
Demonul stie ca, daca eu capat rugaciunea lui Iisus, nu mai fac ispravile lui. Daca spunem rugaciunea din inima, diavolul isi poate retrage lupta si-l lasa pe suflet in pace, nu-l mai ispiteste, ci vine prin duhul slavei desarte si incepe a-l ispiti, fericindu-l si laudandu-l! Vine chiar in chipul Mantuitorului si cauta sa-ti dea mana sa i-o saruti, ori ia chipul Maicii Domnului, ori ia chipul unui inger. Cand te rogi in somn, te ispiteste si te intreaba cum intelegi tu un cuvant din Sfanta Scriptura sau iti proroceste ceva, care trebuie sa se implineasca si chiar se implineste, ca sa crezi cu adevarat ca acel duh este de la Dumnezeu. Atunci, de ai smerenie, Duhul Sfant te lumineaza si-ti da intelepciune: stii ca dormi si esti constient ca te-a luminat Duhul Sfant. Atunci, imediat, il pui pe diavol sa zica Doamne Iisuse, dar si tu ai datoria de a zice rugaciunea, cat mai scurt si des, fara a inmulti cuvantul cu el si fara a privi la chipul lui. Duhul Sfant il va biciui pe masura ce tu ceri ajutorul lui Dumnezeu cu smerenie.
Extras din capitolul III – Orientarea comuna in timpul rugaciunii liturgice: Esenta ei teologica si duhovniceasca, 1. Relevanta practicii liturgice in Biserica timpurie
Chiar si cititorii care gasesc convingatoare partea istorica a acestui studiu se pot intreba in ce masura practica crestina timpurie a directiei comune in timpul rugaciunii liturgice are vreo relevanta pentru viata Bisericiii de astazi, de vreme ce timpurile s-au schimbat. In enciclica sa, Mediator Dei, Papa Pius al XII-lea recomanda studierea liurghiei timpurii, dar atrage atentia, de asemenea, asupra unei „arhaitati” gresit intelese:
„Liturghia primelor veacuri este intr-adevar vrednica de toata cinstea. Totusi, practica straveche nu trebuie socotita mai buna si mai potrivita nici in sine, nici in insemnatatea ei pentru timpurile ulterioare sau pentru noile situatii, doar pentru simplul motiv ca pastreaza savoarea si aroma trecutului... Nu este nici intelept, nici laudabil sa se reduca totul la trecut prin orice mijloc posibil”.
